Linkuri accesibilitate

Procurorii anti-corupție au trimis în instanță dosarul cumnatului lui Vlad Filat


Procurorii anti-corupție spun că au trimis în instanță dosarul cumnatului lui Vlad Filat, după ce acesta și-a admis vina în spălarea unor sume sustrase de la Banca de Economii. Ion Rusu, numit de oficialii anticorupție „gestionarul de facto al firmelor Caravita și Business Estate Investment”, a recunoscut că a încercat să camufleze proveniența a 2.800.000 de euro furați de la BEM prin contracte fictive cu firme autohtone și off-shore. Tot astăzi Centrul Național Anticorupție a obținut în instanță prelungirea cu încă 30 de zile a arestului fiului lui Ion Rusu, Vladimir Rusu – care se află în arest la domiciliu. Dacă Ion Rusu va fi găsit vinovat, el ar putea primi o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. Tânărul Vladimir și alți doi membri ai conducerii firmei Caravita sunt bănuiți în același caz de complicitate la spălarea de bani.

XS
SM
MD
LG