Linkuri accesibilitate

Rusia a cerut SUA și României să renunțe la desfășurarea de sisteme anti-balistice în România


Rusia a cerut Statelor Unite și României să renunțe la planul de a desfășura sisteme anti-balistice în România, avertizând că aceasta ar reprezenta o încălcare a unui tratat internațional în domeniul armamentului. Mihail Ulianov, oficial de rang înalt al Ministerului de Externe al Rusiei, este citat de Interfax cu declarația că amplasarea sistemelor universale cu lansare verticală MK-41 la baza de la Deveselu înaintea sfârșitului anului curent ar fi „o provocare serioasă la adresa securității internaționale”. „Cerem conducerilor Statelor Unite și României să-și asume întreaga măsură a răspunderii pentru asemenea gesturi și să renunțe la acest plan până nu este prea târziu”, a spus oficialul rus. Moscova se opune de multă vreme amplasării scutului anti-rachetă NATO în Europa, spunând că ar fi contrar intereselor sale de securitate. Statele Unite, România și alte țări din NATO au spus mereu că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG