Linkuri accesibilitate

Moscova admite că și-ar putea coordona cu Washingtonul acțiunile sale militare din Siria


Ministerul rus al apărării a examinat propunerea Pentagonului privind coordonarea acțiunilor în lupta împotriva organizației teroriste Statul Islamic pe teritoriul Siriei. În mare, ele pot fi realizate, a declarat reprezentantul oficial al ministerului apărării de la Moscova, generalul Igor Konașenkov, citat de Interfax. Potrivit lui, părțile ar urma să precizeze „anumite detalii tehnice” care vor fi discutate miercuri, 7 octombrie, între reprezentanții ministerelor apărării din Rusia și Statele Unite ale Americii. Anterior, Washingtonul a îndemnat Moscova să-și coordoneze acțiunile în lupta cu militanții grupării Statul Islamic. Rusia și-a lansat campania militară aeriană în Siria pe 30 septembrie, susținând că lovește poziții și obiective ale islamiștilor radicali. SUA și alte state din coaliția internațională au declarat că bombardamentele rusești sunt îndreptate împotriva opoziției siriene și în sprijinul președintelui Bashar al-Assad. Moscova a cerut țărilor din coaliție să îi ofere date privind pozițiile militanților grupării Statul Islamic din Siria pentru planificarea misiunilor sale militare.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG