Linkuri accesibilitate

Președinția de la Damasc spune că sporirea sprijinului militar al Rusiei „a avut și are loc” la cererea statului sirian


Președinția siriană spune într-o declarație că sporirea sprijinului militar al Rusiei pentru Siria, inclusiv trimiterea forțelor aeriene, „a avut loc și are loc” la cererea statului sirian. În declarația difuzată de serviciul de presă al președinției siriene se mai spune că președintele Bashar al-Assad i-a scris în această privință liderului rus Vladimir Putin. Declarația citată de Reuters survine la câteva ore după ce camera superioară a Parlamentului rus a votat unanim pentru a-i acorda președintelui Putin dreptul să folosească forțele armate ruse în Siria. Șeful administrației prezidențiale Serghei Ivanov a spus că scopul votului este să autorizeze doar folosirea forțelor aeriene și „exclusiv” pentru a ajuta armata siriană să lupte contra grupării Statul Islamic. Moscova a sprijinit mereu regimul președintelui Assad care poarte un război civil de patru ani și jumătate, iar sporirea prezenței militare ruse în Siria a trezit îngrijorări că ajutoarele rusești pot fi folosite împotriva opoziției moderate siriene sprijinite de Occident.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG