Linkuri accesibilitate

Mircea Eșanu: „Pentru orice leu în plus pe care fondul ar vrea să-l dea trebuie să obţină o hotărâre de guvern”


La grădinița de la Șișcani
La grădinița de la Șișcani

Un interviu cu directorul executiv al FISM despre programul de construire și reabilitare a grădinițelor cu fonduri provenite din România.

Guvernul de la Bucuresti promite să aloce încă cinci milioane de euro pentru continuarea programului de construire şi reabilitare a grădiniţelor din Republica Moldova. România a mai alocat anterior, tot în acest scop, alte 20 de milioane de euro. Mircea Eşanu, directorul executiv al FISM e de părere că grădinițele ar fi mult mai bune pentru copiii din satele țării.

Europa Liberă: Autorităţile de peste Prut, guvernul de la Bucureşti, au decis să susţină proiecte educaţionale şi de infrastructură din Republica Moldova. Și au alocat peste 20 de milioane de euro pentru baza materială a învăţământului preuniversitar. Banii provin din fondul de rezervă al executivului român. Cum sunt gestionaţi aceşti bani? Vă pun această întrebare doar cu câteva zile înainte să se convoace într-o şedinţă comună executivele de la Chişinău şi Bucureşti, unde va fi abordată şi această problemă. Pentru că România agreează ideea de a suplimenta mijloacele alocate pentru acest program.

Mircea Eșanu: „Noi avem 500 din cele 770 de grădiniţe beneficiare. Deja 500 sunt gata şi bună parte dintre ele sunt finisate în anul acesta.”

Europa Liberă: Banii se duc pentru reconstrucţie, pentru mobilier?

Mircea Eșanu: „Şi, şi. Majoritatea banilor, circa 75% merg în renovări, şi o cotă de 25% merg în bunuri. Până acum noi am livrat 530 de seturi de mobilier în 320 de grădiniţe. Aceasta înseamnă o cifră impresionantă pentru 13.500 de copii care astăzi dorm, stau la măsuţă şi se educă într-un mediu mult mai bun.”

Europa Liberă: În unele localităţi, unde au ajuns aceşti bani, am poposit şi noi, cei de la Europa Liberă, pe parcursul lunii august. Sigur că am mers şi în localităţi unde aşteaptă încă lumea să vină acest ajutor şi pentru instituţiile preşcolare din satele respective. Cum faceţi selecţia acestor grădiniţe?

Mircea Eșanu: „Noi executăm o hotărâre de guvern şi nu am avut atribuţie cu selectarea acestor grădiniţe. Executăm hotărârea de guvern care distribuie aceste 20 de milioane de euro la cele 770 de grădiniţe. Aceşti bani ajung la mai bine de jumătate din grădiniţele din ţara noastră. Necesităţi sunt mari. Ceea ce facem noi, încercăm să ajutăm primăriile să-şi identifice clar necesităţile pentru grădiniţă.

Noi avem situaţii când administraţia vrea să facă mai multe renovări interioare, dar inginerii noştri spun: „Domnule primar, dumneavoastră aveţi la grădiniţă un acoperiş defect. Orice reparaţie pe care o faceţi riscă să se ducă pe apa sâmbetei, pentru că dumneavoastră nu porniţi de acolo de unde trebuie”. Banii alocaţi noi încercăm să-i direcţionăm corect să-şi facă investiţia. Şi noi la aceasta ne pricepem cel mai bine şi asigurăm, totodată, corectitudinea cheltuirii acestor bani.”

Europa Liberă: Colegii mei au realizat un reportaj în satul Tocuz, raionul Căuşeni. Spre surprinderea noastră, acolo este o grădiniţă de mai mare frumuseţea care însă nu a putut să-şi deschidă uşile la 1 septembrie, aşa cum era anunţat, fiindcă nu au inventarul suficient.

Mircea Eșanu: „Cunosc foarte bine cazul. Din grantul românesc au fost alocaţi 2,7 milioane de lei pentru Tocuz. Toţi aceşti bani deja i-am consumat. Ultimele finisări pe care dumneavoastră le-aţi văzut există şi investiţia românească acolo. Investiţia în grădiniţa de la Tocuz a fost mult mai mare. Eu nu ştiu exact cifrele, eu ştiu ce s-a întâmplat cu ultimul contract pe care ei l-au avut pentru grădiniţă. Noi am făcut lucrările pe care ni le-am permis.

Pentru orice leu în plus pe care fondul ar vrea să-l dea trebuie să obţină o hotărâre de guvern pentru aceşti bani. În privinţa Tocuzului, ei sunt mai aproape ca niciodată de finalitatea acestui obiect, eu nu cred că vreo instituţie, consiliu raional, guvern, alte instituţii donatoare nu vor vedea în Tocuz oportunitatea să deschidă grădiniţa. Ei sunt atât de aproape de deschiderea porţilor, încât eu sunt sigur că aceasta se va întâmpla.”

Europa Liberă: Deocamdată, 260 de copii rămân în grija părinţilor, bunicilor.

Mircea Eșanu: „Din păcate, cazul Tocuzului nu este singular. Noi avem grădiniţe, în lista pe care am primit-o de la guvern şi în care merg banii guvernului României, circa 30 de grădiniţe care nu au impact imediat, adică copiii nu intră. Şi nu de atâta că noi nu ne-am fi dorit aceasta, dar pentru că bani au fost alocaţi insuficient. La sfârşitul anului trecut a fost făcut un schimb de scrisori dintre Ministerele de Externe, urmează să mai vină circa cinci milioane de euro, confirmările le aşteptăm zilele acestea în funcţie de rezultatele de la şedinţa de guvern comună a statelor. Şi sper să vină şi aceşti bani.

Şi prioritatea numărul unu pentru noi, şi noi am încercat să le explicăm şi colegilor de la guvern, că aceasta ar fi prioritatea numărul unu – grădiniţele în care s-a investit, dar care nu pot primi copii astăzi, pentru că nu întrunesc condiţiile necesare să-şi deschidă porţile.

La Tocuz, Căușeni
La Tocuz, Căușeni

Mai mult decât atât, în grădiniţa de la Tocuz, probabil, v-aţi convins, condiţiile sunt foarte bune. Noi avem majoritatea grădiniţelor din Chişinău, spre exemplu, care sunt într-o stare mult mai proastă. Noi uităm de cele 150 de grădiniţe din ţară care sunt în nişte clădiri adaptate. Vorbesc de case de specialişti, case bătrâneşti. Noi vorbim de 50 de sate care în general nu au instituţie preşcolară, ceea ce este foarte trist.

Pe noi, ca fond de investiţii, ne depăşeşte viteza cu care vin banii. Guvernul ne-a oferit o posibilitate şi, probabil, a fost foarte corectă, atunci când este alocată o sumă de bani, deja primăria decide, pentru că nu ştie guvernul mai bine sau noi, ca fond, ei cunosc mai bine care sunt necesităţile. Şi multe grădiniţe şi-au împărţit această sumă – o parte pentru lucrări, o parte pentru bunuri, aşa cum spuneam despre mobilier, bunăoară.”

Europa Liberă: Guvernul de la Bucureşti va aloca încă cinci milioane de euro pentru continuarea programului de construire şi reabilitare a grădiniţelor din Republica Moldova, plus la ceea ce a fost alocat anterior, tot în acest scop, alte 20 de milioane de euro. Aceste cinci milioane cum le repartizaţi?

Mircea Eșanu: „Trebuie să treacă prin Parlament. Pentru că acestea sunt venituri la bugetul de stat. Trebuie să treacă prin Legea bugetului şi să fie direcţionaţi la fond. Presupun că mecanismul va fi acelaşi – guvernul în consultare cu autorităţile publice va veni cu o nouă listă. În condiţiile în care încă nu este clar dacă această sumă vine, dacă va veni anul acesta, sunt un şir întreg de factori, iluziile câteodată sunt prea dureroase. Și decât să promiţi oamenilor şi să urmeze dezamăgirile, eu cred că este corect să vină aceşti bani, oricum suntem mai aproape de iarnă şi lucrările nu prea pot fi făcute şi e o perioadă bună în care pot fi examinate clar necesităţile.

Cert este faptul că în cazul în care noi vom fi consultaţi pe această listă, avem lista de 30 de grădiniţe care nu au impact imediat, noi vrem să o propunem guvernului. Cu atât mai mult că au fost făcute nişte investiţii iniţiale, cel puţin să fie duse la bun sfârşit. Şi Tocuzul este unul dintre aceste sate. Cred că nu există niciun dubiu asupra necesităţii acestei investiţii. Din păcate, necesităţile sunt mult mai mari. Eu cred că pentru o soluţionare cât se poate de bună a acestei cauze, este nevoie de o sumă triplă, de vreo 60 de milioane, dacă luăm în consideraţie satele care în general nu au instituţii preşcolare.”

Europa Liberă: Proiectul poate avea continuitate?

Mircea Eșanu: „Nu depinde de noi. Noi ne dorim foarte mult, avem capacităţi să-l gestionăm. Noi depindem de resursele financiare care sunt acordate. Fondul de investiţii sociale gestionează în proporţie de 99% granturi sau credite externe. Contribuţia statului este destul de mică. Noi avem o autoritate şi o credibilitate în faţa donatorilor şi o reconfirmăm zi de zi.”

XS
SM
MD
LG