Linkuri accesibilitate

Impas european în privința partajării refugiaților aflați în Italia, Grecia și Ungaria


Miniștrii de interne din Uniunea Europeană nu au ajuns nici măcar la o înțelegere „de principiu” cum se anunțase luni seară, privind împărțirea între țările membre a 120 de mii de refugiați aflați deja în Italia, Grecia și Ungaria. Ministrul de externe din Luxembourg a declarat că luni „era prematur să se ia vreo decizie” și că „indiferent de cât de dramatică este situație, anumite proceduri trebuie respectate”.
Între timp, în Ungaria au intrat noile legile gândite să limiteze fluxul refugiaților: între altele, de astăzi, trecerea ilegală a graniței este un act penal, care poate fi pedepsit cu închisoare sau deportare. Luni, poliția maghiară a anunțat că a prins peste 9.300 de persoane care intraseră ilegal în Ungaria din Serbia.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG