Linkuri accesibilitate

De ce nu se delimitează Iohannis de plagiatul lui Oprea


Cu Angela Merkel la Berlin
Cu Angela Merkel la Berlin

Gabriel Oprea a cerut azi la Bruxelles respingerea cotelor obligatorii propuse de marile puteri europene.

Președintele Klaus Iohannis a ținut să aibă o conferință de presă în prima zi de școală pentru a demonstra că este preocupat de educație, nu doar în calitate de fost profesor, ci mai ales ca șef al statului care în campania electorală a făcut promisiuni în acest sens. Iohannis a amintit și statistica neagră, care spune că din cele circa 20.000 de școli, câte sunt în România, 4000 nu au autorizație, iar cele mai multe dintre dintre ele nu au primit-o pentru că nu au apă curentă și nu sunt racordate la canalizare.

Președintele a propus guvernului să-și asume modernizarea clădirilor școlare până în 2018, când se aniversează 100 de ani de la Unirea României cu Transilvania. Tot până în 2018 ar urma să dureze mare consultare națională pe tema educației, potrivit lui Klaus Iohannis, care crede că acest lucru va conduce la crearea bazelor „adevăratei reforme a învățământului”.

În România, Legea educației s-a schimbat în ultimii 20 de ani de aproape o sută de ori, fiindcă fiecare guvern a vrut să-și aplice propria viziune asupra învățământului. Aceste modificări repetate au fragilizat și mai mult educația, care s-a degradat accelerat după căderea comunismului, din lipsă de fonduri și din cauză că politicienii nu au fost deloc preocupați de un domeniu, care pentru ei era neprofitabil.

La conferința de presă de astăzi, Președintele României a fost, de altfel, obligat să răspundă la întrebările legate de dovezile aduse în mass-media despre plagiatul tezei de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, cel care a fost trimis de Klaus Iohannis la Bruxelles să negocieze în numele României pertinența cotelor de refugiați. Acum zece zile șeful Comisiei de Etică de la Universitatea București, Marian Popescu, a declarat despre teza de doctorat în domeniul Procedurii Penale făcută de vicepremier că ar fi „un plagiat clasic”, care conține și „alte forme de malpraxis academic privind acuratețea, veridicitatea, corectitudinea citării și atribuirii surselor”.

Noile reguli impuse după ce s-a dovedit că premierul Victor Ponta și-a copiat mai mult de jumătate din propria teză de doctorat au făcut însă ca hotărârea privind declararea plagiatului să se mute, în cazul demnitarilor, de la Comisia de Etică a Universității la Ministerul Educației. Întrebat în legătură cu acest regim special, care îi apără de consecințe pe politicieni, președintele a spus că „această împărțire nu i se pare oportună”, sugerând că un titlu academic este dat de cercetările personale, nu de funcția politică deținută. În reforma educației care ar urma să se dezbată în următorii doi ani ar trebui să fie inclusă și această chestiune, a mai adăugat Iohannis cu oarecare timiditate.

Gabriel Oprea vicepremierul acuzat de plagiat s-a declarat aliatul președintelui în chestiuni de siguranță națională, așa că l-a sprijinit, inclusiv în Parlament atunci când a fost cazul. Această situație îi crează dificultăți lui Iohannis, mai cu seamă în eventualitatea unei schimbări de guvern, fiindcă șeful statului nu vrea nici să fie asociat cu vicepremierul care și-a copiat teza de doctorat, dar nici nu vrea să provoace o ruptură fiindcă are încă nevoie de voturile parlamentarilor progresiști pe care Oprea îi conduce cu mână forte.

Gabriel Oprea a cerut azi la Bruxelles respingerea cotelor obligatorii propuse de marile puteri europene. Președintele Iohannis a justificat din nou această poziție explicând că există și alte forme prin care poate fi demonstrată solidaritatea, pe care însă nu le-a nominalizat.

Șeful statului a declarat că „România nu este o țară xenofobă” și nici „autistă” sau „separatistă”. Totuși atunci când a fost întrebat ce părere are despre propunerea unui om de afaceri care s-a ofeirt să găzduiască un număr mare de refugiați, Iohannis a replicat sec că nu e de acord, pentru că România nu-i primește pe aceștia „în regim hotelier”, ci îi „asumă” și ca atare cei care vor ajunge aici trebuie „să învețe limba română” și să se integreze, adică după cum a descris președintele „să meargă într-o localitate” unde „să fie acceptați, să-și găsească locuințe pe banii lor, nu pe banii statului, iar acolo să-și găsească locuri de muncă”, pentru că România nu are nevoie de „noi cazuri sociale”, după cum s-a exprimat șeful statului.

Politigraf

XS
SM
MD
LG