Linkuri accesibilitate

Poliția de Frontieră a reținut la aeroportul de la Chișinău și a întors din drum o siriană cu trei copiii mici


Poliția de Frontieră a reținut la aeroportul de la Chișinău și a întors din drum o siriană cu trei copiii mici, spunând că aveau pașapoarte israeliene false. Potrivit unui comunicat de presă difuzat vineri, mama de 28 de ani și copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani au fost întorși cu avionul înapoi la Istanbul, de unde au venit cu intenția de a călători mai departe spre o țară europeană. Poliția de Frontieră nu spune dacă este vorba de refugiați, care au fugit de războiul civil din Siria. Şefa Direcţiei refugiaţi din cadrul Biroului migraţie şi azil, Ecaterina Silvestru, a declarant Europei Libere săptămâna aceasta că Republica Moldova este ocolită de valul de refugiați care se îndreaptă spre Uniunea Europeană. Moldova dispune de locuri de cazare pentru a accepta încă 450 de refugiați pe lângă cei 568 pe care îi găzduiește astăzi, dar ar avea nevoie de sprijinul financiar al ONU, a mai spus oficiala.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG