Linkuri accesibilitate

Premierul Streleț repetă că refuză să demisioneze


Premierul Valeriu Streleț a declarat la discuțiile cu reprezentanții manifestanților din Piața Marii Adunări Național că nu va demisiona decât dacă „pierde încrederea Parlamentului”. Streleț a precizat că „moral” nu poate demisiona, pentru că înțelege „mai bine” situația actuală a Republicii Moldova.

Reprezentanții protestatarilor au cerut din nou plecarea „întregii clase politice actuale” și înlocuirea acesteia cu una nouă, „sub supraveghere internațională, în primul rând a Uniunii Europene”.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că se va întâlni și el cu reprezentanții manifestanților, în cursul după amiezii.

Protestul maraton din centrul Chișinăului a început duminică, odată cu mitingul organizat de platforma civică „Demnitate și Adevăr”, care rămâne la conducerea mișcării de protest. De atunci, atît guvernarea cât și protestatarii s-au declarat deschiși unei întâlniri, care însă nu a avut loc. Miercuri liderii celor trei partide din Alianța pentru Integrare Europeană nu au venit la o întâlnire cu rezentanții manifestanților. A fost prezent numai secretarul general al guvernului, Sergiu Palihovici.

Revendicarea centrală a manifestanților este alegeri anticipate și alegerea directă a președintelui țării.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG