Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad și condamnă Occidentul pentru criza refugiaților


Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri că președintele sirian Bashar al-Assad ar fi gata să convoace alegeri anticipate și să împartă puterea cu „opoziția sănătoasă”. Rusia, împreună cu Iranul, a fost principalul aliat internațional al lui Assad în războiul care macină Siria de patru ani și jumătate, omorând până acum un milion de oameni. Moscova a spus mereu că nu vrea ca Bashar al-Assad să fie răsturnat de la putere și a profitat de avansurile Statului Islamic în Siria și Irak pentru a-i convinge pe adversarii liderului sirian, inclusiv Statele Unite și Arabia Saudită, să coopereze cu Damascul împotriva inamicului comun. În remarci făcute în Extremul Orient al țării sale, președintele Putin a mai spus astăzi că Occidentul ar fi de vină pentru criza migranților.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG