Linkuri accesibilitate

Valul de refugiați și emigranți ilustrat de Eurobarometru (Al. Lăzescu/„22”)


România nu se află pe harta migrației din zonele de conflict spre Europa (M. Mocanu/Hotnews.ro).

Pentru prima oară după 42 de ani, problema imigranților se situează pe primul loc între temerile și preocupările europenilor. Așa rezultă din ultimul Eurobarometru, la care se referă Alexandru Lăzescu în articolul său din revista 22. Lăzescu explică neliniștea europenilor prin consecințele pe care le produce, în primul rând în plan politic, valul de emigranți. „Ma­rii beneficiari” par a fi partidele populiste, an­tisistem. Ele erau deja ”pe val” în Suedia, Finlanda, Olanda, în Germania. În Franța, un scenariu în care Marine Le Pen, liderul Fron­tului Popular, ar ajunge șeful statului nu mai poate fi acum exclus.

„Cum va arăta o Europă în care chiar și doar parte dintre decidenții politici vor avea această ex­tracție nu este greu de ghicit”, scrie Lăzescu. Comentariul amintește că Germania este dispusă să primească refugiați, dar alte țări pun condiții stranii. Slovacii ar accepta numai creștini. 70% dintre polonezi nu ar fi de acord cu imigranți veniți din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Iar guvernul de la Budapesta se declară „bastion de apărare a valorilor europene împotriva invaziei unor oameni «cu alte rădăcini civilizaționale», încu­ra­jați de «cercuri liberale iresponsabile».

Se așteaptă cu înfrigurare rezultatul referendumului din 2017 din Marea Britanie, în care britanicii decid dacă mai vor sau nu în Uniune. Construcția europeană ar fi puternic zdruncinată de ieșirea Marii Britanii. Chiar dacă nu se întâmplă, mai scrie Alexandru Lăzescu, unele aranjamentele europene vor trebui schimbate. De pildă, acordul Schengen, care prevede liberă mișcare între statele semnatare. De acum înainte va fi dificil, consideră comentatorul de la 22. Populația care migrează spre Europa este majoritar musulmană și cele mai multe atacuri teroriste au fost „de inspirație islamică”.

Dacă, în medie, europenii sunt foarte îngrijorați de criza refugiaților, românii - nicidecum. Institutul Român pentru Evaluare şi Cercetare (IRES) a realizar recent un studiu sociologic despre care informează Evenimentul zilei. Rezultă că 57% dintre români văd un risc foarte mic ca România să fie expusă unei invazii a imigranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa. Interesant e că, printre cei considerați responsabili de plecarea în masă a acestor oameni din țările de origine, se află nu doar guvernele lor și gruparea teroristă Statul Islamic, ci și SUA (36% dintre români cred asta), Uniunea Europeană, Rusia sau Israel.

Șeful biroului Organizației Internaționale pentru Migrație la București confirmă indirect unele motive de relaxare, în interviul solicitat de Hotnews.ro. Potrivit lui Mircea Mocanu, România nu se află pe harta migrației din zonele de conflict spre Europa, pentru că nu este în spațiul Schengen și pentru că nu are mecanisme de integrare în câmpul muncii a refugiaților. Deși a crescut față de anii anteriori, numărul persoanelor care au cerut statut de refugiat e încă foarte modest în România: 744 de cereri anul acesta. Și e vorba de cazuri izolate, nu de grupuri organizate.

Invitatul site-ului Hotnews face un elocvent tablou al fenomenului: la sfârșitul celui de-al doilea război mondial 11 milioane de persoane au fost dezrădăcinate; în urma războiului din Balcani din anii '90 - aproximativ un milion. În ultimii zece ani însă, șeful Organizației Internaționale pentru Migrație la București spune că numărul persoanelor care au fugit din calea conflictelor se ridică la 60 de milioane.

XS
SM
MD
LG