Linkuri accesibilitate

Jurnalista azeră Hadija Ismalilova a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare


Jurnalista azeră Hadija Ismalilova a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare, după ce un tribunal de la Baku a decis că e vinovată de calomnie, evaziune fiscală, activități de afaceri ilegale și abuz de putere. Tribunalul a mai decis că Hadija nu se face vinovată că a incitat o persoană să se sinucidă. Hadija Ismailova este o colaboratoare a serviciului azer al Europei Libere și a relatat pe larg despre corupția la nivel înalt din Azerbaigian, în care în care se presupune că e implicat președintele Ilham Aliev și alte oficialități Azere. În declarația ei finală din 31 august, pe care nu a fost lăsată să o citească pînă la capăt, Hadija Islailova spus că dosarul ei este motivat politic. Ea a acuzat tribunalul că ar fi inventat acuzațiile ca s­-o trimită la pușcărie și ca să pună capăt anchetelor ei de corupție. Reprezentanta OSCE pentru libertatea presei Dunja Mijatović și comisarul Consiliului Europei Nils Muižnieks au condamnat marți veridictul pronunțat împotriva jurnalistei azere.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG