Linkuri accesibilitate

Guvernul examinează posibilitatea rezilierii acordului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău


Premierul Valeriu Streleț a anunțat că Guvernul a format un grup de lucru pentru a examina dacă și cum poate rezilia acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, care a fost transmis în administrarea unor investitori ruși pe 49 de ani, în vara lui 2013, de guverne conduse de colegii de partid ai lui Streleț. Premierul liberal-democrat le-a vorbit jurnaliștilor după o ședință la care a fost examinată recomandarea Centrului Național Anticorupție de a anula acordul de concesionare cu firma Avia Invest. Citând raportul CNA, Streleț a spus că tranzacția din vara lui 2013 nu s-a bazat pe rațiuni economice. „Aeroportul funcționa economic profitabil și era în fază finală pentru semnarea unui credit care avea drept scop modernizarea aeroportului”, a mai spus Streleț. Potrivit raportului CNA, Avia Invest nu ar face investițiile promise și ar deturna veniturile către clubul de fotbal Milsami al controversatului om de afaceri devenit primar la Bălți, Ilan Shor, care este cercetat deja în dosarele devalizării Băncii de Economii. Concesionarea aeroportului și cedarea unui mare pachet de acțiuni ale băncii către investitori ruși reprezentați de Shor a fost inițiată și apoi aprobată de guverne conduse de colegii de partid ai premierului Streleț, anume Vlad Filat și Iurie Leancă.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG