Linkuri accesibilitate

Controverse cu iz politic despre activitatea noului ministru al Educației (newsmaker.md; politik.md)


Problema unirii reflectată în presa occidentală (P. Bogatu/Ziarul Național).

Jurnaliştii de la newsmaker.md explică într-un amplu articol motivele din care iniţiativele noului ministru al educaţiei, Corina Fusu, de a modifica regulile de numire a directorilor de şcoli au generat un adevărat scandal. Ministra a iniţiat anularea termenului limită de şase luni în care managerii şcolari să se poată afla în interimat şi a obligaţiei ca aceştia să treacă o testare a capacităţilor manageriale înanite de a deveni conducători. Regulile respective fuseseră introduce în luna martie, când ministerul era condus de Maia Sandu, iar potrivit unor surse anonime citate de publicaţie, noul ministru liberal era cât pe ce să le aprobe în ziua de vineri, doar că cineva a împiedicat-o pe ultima sută de metri. Se sugerează că liderul partidului din care face parte. La fel, în articol se pretinde că modifictările Corinei Fusu vor pune directorii sub presiunea politicului.

Pe site-ul politik.md apare o reacţie a fostei minister de la educaţie. Maia Sandu este citată cu un comentariu postat pe pagina sa de pa o reţea de socializare. „În cei trei ani la minister, niciodată nu le-am vorbit colegilor de acolo despre partid. Actuala ministră a vorbit despre PL chiar de la prima ședință. Doi din cei trei viceminiștri pe care i-am avut și secretarul de stat nu au fost membri de partid și aceasta nu a fost o problemă pentru partidul care m-a delegat. Pentru PL apartenența politică este, se pare, criteriul principal în selectarea echipei. Foștii mei colegi de la minister primesc ordine prin telefon de la oameni din afara instituției care fac referință la înțelegeri cu președintele PL... Nu așa funcționează o instituție de stat. Iar capital politic poți obține doar atunci cînd sistemul merge bine și se indreaptă în direcția corectă, dar pentru asta el trebuie condus cu sprijinul tehnicienilor, nu al politrucilor,” scrie Maia Sandu citată de politik.md.

Un articol publicat săptămâna trecută de săptămânalul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” îi serveşte comentatorului Petru Bogatu de la “Ziarul Naţional” pretextul pentru a căuta răspuns la întrebarea de ce în Occident se discută despre unirea R. Moldova cu România? Dacă toți românii, nu doar cei dintre hotarele țării, ar opta pentru unire, Republica Moldova, cel târziu până în aprilie 2018, ar deveni o parte a statului român, este laitmotivul articolului din presa germane. Interesul pentru tema cu pricina a crescut după anexarea rusească a Crimeii și declanșarea ostilităților în estul Ucrainei, se declară convins Petru Bogatu. Probabilitatea unirii celor două state românești a fost analizată recent și de Agenția americană „Stratfor”. Relatări despre mitingurile unioniste din Chișinău au transmis Fox News, ABC News, Radio Free Europe/Radio Liberty ș.a. Comentariile din presa occidentală au fost, de regulă, pertinente și preponderent pozitive. Sentimentele și aspirațiile unioniste au găsit înțelegere, iar în multe cazuri chiar susținere, mai constată Petru Bogatu în articolul său de opinie din „Ziarul Naţional”.

XS
SM
MD
LG