Linkuri accesibilitate

Cum oprim protestele (Ziarul Național)


Necesitatea demisiei conducerii BNM (Mold-street.md).

Nicolae Negru de la „Ziarul Naţional” face în editorialul său intitulat „Cum oprim protestele” următoarea sugestie: trebuie, în sfârşit, demişi cei care nu şi-au făcut datoria de a proteja securitatea economică şi financiară a Republicii Moldova, care au contribuit de facto la actuala explozie a preţurilor. Se au în vedere guvernatorul BNM, procurorul general, directorul CNA. Nicolae Negru crede că scumpirile spectaculoase, în lanţ, vin după furtul miliardului şi reprezintă efecte directe ale fraudei. Ele sunt capabile să crească potenţialul protestar, iar acesta acum prezintă riscuri de securitate majore.

Acţiunile de răspuns ale guvernanţilor i se par autorului o „mimare a inocenţei” şi o „simulare a luptei cu propriile interese”. “E ridicol şi fariseic să perorezi despre pericolul pe care l-ar reprezenta protestele pentru securitatea Republici Moldova, protejându-i pe cei care au fost complicii de facto la furtul miliardului”, scrie în context Negru. El avansează ideea că, dacă nu pot fi demişi, cei trei ar trebui să-şi dea singuri demisia, în caz contrar, nimic nu va putea tempera spiritul protestatar. „Un guvernator, un procuror european ar fi demisionat de la bun început, din sentiment de onoare, pentru a constata și a-și asuma în mod formal eșecul instituțional. La noi nu s-a găsit niciun funcționar cu onoare și faptul acesta e mai dezolant, mai dramatic, chiar decât faptul în sine al fraudei”, mai crede autorul.

Un articol de pe mold-street.md discută aceeaşi nevoie de demisie a conducerii BNM, dar în contextul apropiatelor negocieri cu FMI asupra unui nou acord de finaţare. Autorul crede că aceste negocieri vor arăta cât de liber este guvernul Streleţ în a-şi întocmi corect priorităţile şi a face cedări. Întrebarea ar fi ce va alege: dâemiterea funcţionarilor vinovaţi de admiterea jafului secolului sau sacrificarea intereselor sectorului bancar. Alexandu Slusari, preşedinte al Uniagroprotect, este citat în articol cu opinia că guvernul ar avea o marjă de manevră, pe care acesta o explică în felul următor: principala problemă vine acum din sectorul bancar, prin urmare dacă guvernul va demonstra celor de la FMI că este determinat să rezolve prompt problemele din acest sistem, iar asta ar însemna să-i demită pe cei de la conducerea BNM, atunci el va putea obţine o oarecare loialitate în ceea ce ţine de facilităţile de ordin fiscal promise fermierilor. Dacă conducerea BNM va fi menţinută, guvernul va demonstra că prioritare pentru el sunt interesele oligarhilor, mai sugerează Slusari în articolul respectiv.

Politicon.md publică un articol de opinie semnat de Padu Popescu intitulat „Când te caută dirigintele în toiul vacanţei”. Autorul deplânge faptul că deputaţii au plecat în vacanţă, deşi în noliembrie 2014, când au simţit că le trece glonţul pe la ureche şi că forţele vorbitoare de limbă rusă sunt cât pe ce să pună mâna pe butoane, au promis să-şi schimbe năravul. Cel care a „îndrăznit” să ridice puţin preţul sub care politicienii moldoveni „îngrămădiseră gunoiul” înaintea plecării e Thorbjon Jagland, secretarul general al CoE. Riscul ar fi, la părerea autorului, că, „negăsind pe nimeni acasă”, demnitarul se va lua cu alte probleme şi „va uita de ce i-a căutat atât de insistent pe politicienii moldoveni aflaţi la odihnă”.

XS
SM
MD
LG