Linkuri accesibilitate

Vladimir Iakunin, șeful Căilor Ferate ale Rusiei a anunțat că intenționează să-şi dea demisia


Vladimir Iakunin, influentul șef al Căilor Ferate ale Rusiei (CFR) și un apropiat al președintelui Vladimir Putin, a anunțat că intenționează să plece din funcția pe care o deține. Anunțul a urmat nominalizării sale pentru un mandat în camera superioară a Parlamentului rus. Iakunin a fost citat de presa rusă spunând că va pleca din fruntea Căilor Ferate după alegerile din 13 septembrie din regiunea Kaliningrad. Luni, Comisia electorală din Kaliningrad a anunțat că actualul guvernator Nikolai Țukanov l-a nominalizat pe Iakunin și alți doi candidați să reprezinte exclava ca senator în Consiliul Federației de la Moscova. Iakunin conduce Căile Ferate ale Rusiei din 2005. Adversarii Kremlinulu l-au acuzat în repetate rânduri că ar profita de poziţia sa şi apropierea de preşedintele rus pentru a se îmbogăţi, acuzaţii respinse constant. Vladimir Iakunin se află pe lista restricţiilor de viză şi a sancţiunilor financiare impuse de Statele Unite după anexarea Crimeei de către Rusia.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG