După respingerea scandaloasă a candidaturii Maiei Sandu la funcția de premier și instalarea guvernului Streleț, fapt ce a condus la armonizarea intereselor lucrative între componentele AIE 3, noul cabinet s-ar cuveni să-și ia în serios misiunea. Republica Moldova are nevoie de măsuri rapide și decisive de redresare – o spune și secretarul-general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, într-un articol din „New York Times”, citat abundent în aceste zile de presa moldoveană. Ai zice că nu mai rămâne loc pentru alte teme.
Totuși, premierul Valeriu Streleț a vorbit despre șansele Unirii Republicii Moldovei cu România în cadrul unui interviu pentru un portal de știri. Perceput de mass-media și de opinia publică drept un executor eficient în cadrul PLDM, când a fost și șef al fracțiunii parlamentare, Valeriu Streleț e obligat acum să facă față, ca premier, unor subiecte mai sensibile pe care, bănuiesc, nu le-a abordat public de prea multe ori.
Dl Streleț s-a arătat sceptic în ce privește perspectiva Unirii, numind-o „iluzie” și calificându-i „idealiști” pe cei care o promovează. Până aici nimic nou. Diferența dintre Valeriu Streleț și alți politicieni moldoveni, la fel de refractari față de Unire, rezidă în tipul de argument folosit: premierul s-a arătat îngrijorat că Unirea ar putea să aducă o scădere a nivelului de bunăstare a unui cetățean român din București sau din Pitești...
Dincolo de sensibilitatea primului-ministru moldovean pentru nevoile „fraților noștri de peste Prut”, atitudinea sa, ca și a altor politicieni de la Chișinău, comportă mai multe rațiuni inavuabile, una dintre ele fiind aceea că, în cadrul unei țări reunite, destui oameni politici moldoveni care au prins gustul puterii, al agonisirii fără măsură și al furtului deșănțat, s-ar putea să-și piardă privilegiile, impunitatea sau, pur și simplu, să nu mai facă față unei competiții politice mai aspre, mai exigente.
Reticența lui Valeriu Streleț față de acest subiect este contrazisă de ultimele sondaje din România, care arată că aproximativ 68% dintre respondenți optează pentru Unirea celor două state românești în orizontul anului 2018, când se va împlini un secol de la Marea Unire din 1918. Un alt argument în favoarea Unirii sunt numeroasele manifestații organizate de ONG-urile basarabene, cum ar fi „Platforma Acțiunea - 2012” și „Tinerii Moldovei”, dar, desigur, numărul unioniștilor este mult mai mare.
Scepticismul dlui Streleț a fost contrazis în aceste zile de Traian Băsescu în cadrul Universității de vară de la Izvorul Mureșului – declarații reproduse, tot așa, pe larg, în media din Moldova. „Suntem acum într-un moment potrivit să discutăm cinstit, deschis, cu Chișinăul, posibilitatea reunificării celor două state românești”, a observat dl Băsescu, referindu-se la cristalizarea tot mai accentuată a acestei opțiuni în Republica Moldova și invocând și interesele regionale.
Pe de altă parte, premierul Valeriu Streleț a vorbit și despre lucruri mai puțin „iluzorii”, care trebuie făcute pentru apropierea celor două state. Și anume: interconexiunea energetică și prelungirea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău – proiecte care ar asigura Republicii Moldova o independență reală, ar scoate-o de sub spectrul șantajului rusesc. Sunt ambiții salutare, fără îndoială, numai că dl Streleț poate fi întrebat cu justificare de ce nu a insistat până acum cu măsuri privind asigurarea independenței energetice a Moldovei în toată perioada de când PLDM, alături de celelalte partide zise pro-europene, se află la guvernare, liberal-democrații livrând și pe toți prim-miniștrii de după 2009? Și de vreme ce Chișinăul a întârziat atât de mult cu implementarea Acordului de Asociere, după cum o recunoaște și premierul Streleț, ne putem întreba din nou: ce este mai iluzorie - Unirea sau integrarea europeană? Ce-și propune, de fapt, actuala guvernare, dincolo de retorica politicianistă în care nimeni nu mai crede?...
În ultimul timp, apar contribuții temeinice, bine documentate, pe tema Unirii, capabile să aducă acest obiectiv pe agenda publică. Remarcăm în această ordine de idei studiul „Go for Moldova”, elaborat de Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, doi apreciați experți români. Studiul lor propune crearea unui fond financiar care să dezvolte proiecte pentru integrarea celor două state românești, astfel încât capitalul din dreapta Prutului să se impună în Republica Moldova, să contribuie la conectarea opiniei publice basarabene la dinamica și metabolismul societății românești de azi…
La școala de vară din Transilvania, la care am participat săptămâna trecută, subiectul Unirii a fost de asemenea unul frecvent abordat. Tinerii din Moldova și cei din România, prezenți la Râșnov, mi-au cerut soluții imediate și chiar un termen concret pentru înfăptuirea idealului național, întrucât s-au săturat să audă discursuri sceptice, pretins înțelepte, pe acest subiect. Entuziasmul lor m-a impresionat, ca și armonia dintre adolescenții moldoveni și colegii lor din dreapta Prutului, nivelul lor ridicat de cultură și instruire, încât a trebuit să-i cunosc mai bine ca să-mi dau seama cine e din Basarabia și cine e din România.
Însă n-am reușit să le ofer soluțiile-miracol dorite de ei. Le-am spus așa: dacă vorbim despre Unire ca proces politic, de rigoare este să constatăm două lucruri: 1. Nu avem azi, în parlamentul de la Chișinău, nici măcar un partid declarat unionist, necum o majoritate favorabilă acestei idei; 2. Un eventual referendum pe tema Unirii, în Moldova, ne-ar livra probabil un răspuns nu tocmai optimist. De aceea, e nevoie de o abordare „la firul ierbii”, de o implicare civică, sectorială, pentru că după orice manifestație din Piața Marii Adunări Naționale, după orice marș unionist, impresionant prin elanul său tineresc, a doua zi te întrebi, inevitabil: ce urmează?...
I-am îndemnat pe tineri să fie foarte buni, să fie performeri în specialitatea, în domeniul lor de interes, să aducă în partidele noastre ezitante, anemice, împotmolite în aranjamente dubioase, viziuni noi, idei îndrăznețe. Să creeze acea majoritate de moldoveni care ar vedea în Unire o soluție pentru viitorul Patriei lor, nu doar un vis pe care să-l transmită, ritualic, generațiilor următoare. Acțiunile metodice, consecvente, o largă dezbatere democratică și onestă ar putea transforma dezideratul Unirii și al Europenizării într-un obiectiv realist, într-o alegere de preferat situației deplorabile de azi a Republicii Moldova.
