Am văzut şi dintr-o emisiune a Europei Libere că multă lume se întreabă: cum e posibil ca Moldova să fie o ţară săracă dacă are oameni harnici şi pămînt bogat?
Răspunsul, stimaţi ascultători, e la mintea cocoşului: într-o ţară în care sînt furaţi banii din bănci, în care hoţia şi corupţia fac ravagii, degeaba eşti harnic. Şi nici pămîntul mănos nu te mai ajută.
În altă ordine de idei, mi se pare de domeniul evidenţei că avem de-a face cu două mituri, două poveşti frumoase de adormit copiii. Nu mai sîntem chiar atît de harnici precum declarăm şi nici pămîntul nu mai e ce-a fost odată.
Muncim mult, dar nu avam rigoarea nemţilor sau seriozitatea scandinavilor. Facem multe de mîntuială, mai cu seamă atunci cînd e vorba de lucruri de interes comun, bunăoară, de o şosea naţională. Şi de fapt nici nu ne prea place să muncim. Rabota ne volk, v les ne ubejit! E un slogan care se mulează perfect pe mentalitatea noastră. Şi-apoi mai există convingerea că oricît de harnic ai fi, nu vei obţine mare lucru. Te va împiedica spaţiul ciudat-miraculos. Aici poţi răzbi mai degrabă prin mişmaş. În acest sens trebuie să fii harnic!
În ceea ce priveşte pămîntul mănos şi bogat, e de mult timpul să înţelegem că trăim într-o ţară în care pămîntul se degradează zilnic din cauza poluării, a mormanelor de gunoaie aruncate alandala, din cauza incapacităţii noastre de a separa şi a prelucra deşeurile, din cauza inexistenţei canalizării în mai multe localităţi. Moldova e una din cele mai murdare ţări din lume. Despre ce pămînt bogat se mai poate vorbi în atari condiţii?
E timpul să căscăm ochii şi să înţelegem că craca de sub noi stă să se rupă. În loc să ne suflecăm mînecile şi să salvăm ce-a mai rămas, ne hrănim cu mituri şi visăm ca nătăfleţii…
