Linkuri accesibilitate

Un obiect găsit în Oceanul Indian ar putea fi prima urmă concretă a zborului 370 al companiei Malaysia Airlines dispărut în urmă cu un an și jumătate


Experții spun că un obiect găsit în Oceanul Indian ar putea fi prima urmă concretă a zborului 370 al companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu un an și jumătate. AP scrie că anchetatorii, inclusiv unul de la compania Boeing, au identificat obiectul găsit la țărmul insulei franceze Reunion ca fiind un „flaperon” (o suprafață de control) dintr-o aripă de avion Boeing 777. Aeronava zborului MH 370, dispărut la 8 martie 2014 cu 239 de oameni la bord, este în prezent singurul avion 777 din lume dat dispărut. Ministrul australian al transporturilor, Warren Truss, a cărui țară a condus operațiunile de căutare a avionului, a spus că „este prima dovadă reală că există posibilitatea ca o parte a avionului să fi fost găsită”, dar a adăugat că este prea devreme să se tragă concluzii. Zborul 370 mergea de la Kuala Lumpur spre Beijing, dar anchetatorii cred că avionul s-a întors din drum spre sud, înspre Oceanul Indian, după ce dispăruse de pe radare. Dacă fragmentul găsit în insula Reunion se dovedește autentic, aceasta ar consolida teoria „întoarcerii spre sud” în dauna altora, cum că avionul ar fi aterizat undeva în nord sau ar fi fost deturnat.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG