Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Majorarea majorarea tarifelor la energia electrică, formarea noii majorități parlamentare

Decizia Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică de a majora tarifele pentru electricitate şi gaze a fost criticată de opoziţia politică, organizaţiile civice şi sindicate. Mai mulţi economişti însă au apreciat că acestea sunt inevitabile, mai ales în ceea ce priveşte curentul electric. Bloggerul specializat pe subiecte energetice şi expertul institutului „Viitorul” Ion Muntean constată însă că, de fapt, consumatorii vor resimţi consecinţele acestei sumpiri la iarnă:

„Întrucât în perioada de vară consumul de energie electrică este mai mic decât în perioada rece a anului. În ceea ce priveşte întreprinderile industriale, îndeosebi cele din domeniul agro-industrial sau alimentară, acestea vor simţi chiar de acum acest impact, întrucât sfârşitul verii, toamna sunt cele mai intense în producţie. Acestea chiar cred că vor fi nevoite să purceadă la unele majorări de preţuri.”

Europa Liberă: Deci, într-un final, se va lovi tot în buzunarul omului de rând?

Ion Muntean: „Sigur, tot consumatorii de rând vor simţi consecinţele”.

Pe fundalul scumpirilor anunţate de ANRE negocierile de la vârful puterii privind desemnarea viitorului premier sunt urmărite cu o doză de scepticism de oameni, constată redactorul şef al ziarului „Observatorul de Nord” de la Soroca, Victor Cobăsneanu. Anunţul că Maia Sandu ar putea fi candidata la fotoliul de premier este unul salutar, însă de la zis până la votat este cale lungă sugerează Victor Cobăsneanu:

„Personal chiar mă gândeam că numirea sau ignorarea acestei candidaturi ar fi fost un examen foarte important în primul rând pentru Partidul Liberal, căruia i-a revenit funcţia de ministru al Educaţiei. Mă gândeam că dacă, Doamne-Fereşte, Mihai Ghimpu respinge această candidatură însemană că Domnia Sa trişează în multe cazuri. Să aşteptăm ca Maia Sandu să fie votată, inclusiv de Partidul Democrat, ceea ce ar fi pentru mine o surpriză mare. Eventual, dacă ar deveni doamna Maia Sandu prim-ministru, nu cred că Domnia Sa ar apleca urechea la toate doleanţele unui partid sau altuia, unui politican sau altul. Dacă nu este vorba de un joc politic, dacă ceea ce ne-au spus negociatorii s-a discutat la modul cel mai serios ar fi o chestie. Dacă s-au spus nişte lucruri care nu au nimic în comun cu adevărul, dacă dl Filat a spus ceea ce a dorit să spună, nu ceea ce este în realitate, atunci lucrurile sunt mai grave. În această situaţie cred că societatea civilă are toate motivele să pună la îndoială sinceritatea acestei Alianţe 3”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG