Linkuri accesibilitate

Octogenarul vlăguit pe post de prof


Ce ţară e asta în care un octogenar trebuie să muncească pe brînci ca să-şi poată plăti facturile?

Un profesor de la o universitate autohtonă, de circa 55 de ani, mi-a povestit deunăzi o poveste tristă. Cică are el un coleg, un octogenar foarte vlăguit şi încolţit de boli care mai ţine cursuri. Octogenarul obosit i-a ţinut şi lui cursuri în epoca sovietică, dar atunci era mai tînăr şi mai sănătos, mai dichisit. Acum însă îşi mişcă cu greu picioarele, iar orele sînt pentru bătrînel un adevărat tur de forţă. Pe deasupra, e îmbrăcat neglijent, ceea ce e de înţeles dată fiind vîrsta sa venerabilă. Mai rău e că unii studenţi obraznici rîd de neputinţa profului octogenar.

Adevărul e de fapt trist. Proful octogenar nu vrea să mai lucreze, el ar fi abandonat mult timp în urmă meseria, dar… nu-i ajung bani. Copiii au plecat undeva departe, iar soţia, şi ea de 80 de ani, e şi mai bolnavă decît el. De aceea, octogenarul nostru ţine cursuri la universitate, munceşte din greu, înfruntînd cu stoicism problemele generate de vîrstă. Iar conducerea unversităţii nu-l poate concedia pentru că îi înţelege situaţia dificilă. La urma urmei, e omeneşte să-i oferi unui om vîrstnic posibilitatea să cîştige un ban. Pe de altă parte, e foarte posibil ca un profesor mai tînăr, cu lecturi la zi, să le fie mai de folos studenţilor. Situaţia, prin urmare, e complexă.

Ori de cîte ori îl vede pe profesorul vîrstnic vlăguit, proful de circa 55 de ani e copleşit de un sentiment amestecat compus din milă, jenă şi mînie. Se bucură că bătrînul mai are încă putere să lucreze, dar şi un soi de jale îl cuprinde, căci mai logic ar fi ca un pensionar să se odihnească, să joace şah sau, ca pe alte meridiane, să călătorească prin lume. Dar şi un soi de ciudă simte proful mai tînăr: păi, ce ţară e asta în care un octogenar trebuie să muncească pe brînci ca să-şi poată plăti facturile?

XS
SM
MD
LG