Am privit mereu cu suspiciune felul în care evoluează lucrurile în Moldova înghiţită de tranziţie şi, de multe ori, am fost apostrofat pentru viziunea mea pesimistă, pentru reticenţa cronică.
„Las-o mai moale, nene! Nu exagera! Nu e chiar atît de rău!” îmi spuneau optimiştii aceştia de-a lungul anilor. Şi mărturisesc că vocile astea euforice de multe ori mă făceau să cad pe gînduri. Poate nu văd eu primenirea continuă? Un coleg de breaslă, cu zîmbetul pînă la urechi, m-a numit odată pesimist de meserie. Ce să spun? Dacă eu sînt pesimist de meserie, el e pesemne unul dintre optimiştii de meserie.
Acum, cînd am ajuns pe buza prăpastiei, cînd scumpirile în lanţ îi vor strivi pe mulţi concetăţeni cu venituri mici, optimiştilor de meserie nu li s-a subţiat deloc vocea. Nici acum situaţia nu e catastrofală, lucrurile vor reveni la normalitate, ne încredinţează ei. „Nu mai faceţi o tragedie din scumpirile astea care oricum erau inevitabile!”, mi-a spus un optimist de meserie, examinîndu-mi cu un uşor dezgust mutra descumpănită.
Optimistul de meserie mi-a explicat că problemea cea mare nu e ciordirea banilor din bănci, ci atitudinea defetistă. „E regretabil fireşte că banii au dispărut, dar nici nu e cazul să faceţi din ţînţar armăsar! Nu mai lăcrimaţi atîta şi suflecaţi-vă mînecile! Munciţi şi jizni poidiot po-novomu!”, mi-a spus ritos optimistul de meserie şi a plecat, plin de nemulţumire.
Aceştia sînt optimiştii de meserie. Ei mereu au făurit, au privit cu încredere viitorul, au declarat bombastic că totul va fi OK. Ei mereu ne-au dat peste nas nouă, pesimiştilor. Iar cuvintele lor încurajatoare sînt foarte convingătoare. Te uiţi în jur şi ţi se face ruşine de îndoielile care te copleşesc. Păi, totul e minunat, nu? Mergem înainte spre viitorul nostru luminos!
