Linkuri accesibilitate

Ședință extraordinară la Kiev a Cabinetului Militar pentru a discuta tensiunile create de gruparea paramilitară ultranaționalistă „Sectorul de dreapta”


Președintele ucrainean Petro Poroșenko a convocat o ședință extraordinară a Cabinetului Militar luni 13 iulie pentru a discuta tensiunile dintre luptătorii unei grupări paramilitare ultranaționaliste și poliție în urma unei confruntări armate soldată cu cel puțin trei morți în orașul Mukacevo din regiunea vestică Transcarpatia la sfârșitul săptămânii. Forțele de securitate ucrainene au încercuit în zona de la granița cu UE mai mulți membri ai „Sectorului de dreapta” implicați în ciocnirea armată din 11 iulie. Kievul a făcut apel la șeful organizației născută din protestele Maidanului, Dmitro Iaroș, să-și aducă subalternii la ordine, după ce aceștia demonstraseră la Kiev și în alte localități cerând demisia ministrului de interne Arsen Avakov. Interfax îl citează luni pe Iaroș cu afirmația că ar coopera cu serviciul de securitate ucrainean pentru rezolvare crizei.

XS
SM
MD
LG