Linkuri accesibilitate

Italia, artă și politici culturale. Impresiile unei veri încinse


O țară cu atîtea tezaure culturale cere un efort uman și financiar imens și, probabil, ochiul, cultura, și inteligența unui André Malraux pentru a le administra.

Italia, ca și Grecia, înainte de a fi un teren de dispută pentru diverși chițibușari în fundul sufletului anti-europeni și gata la compromis cu populismul și cu așa-numita stîngă radicală, este o țară compusă din oameni. Făceam această constatare simplă vizitînd cîteva dintre muzeele și expozițiile verii din regiunea venețiană și din Toscana, și reflectînd la oameni, la atitudinile lor și la politicile culturale.

O supraveghetoare de muzeu, originară din România, plasată într-o cameră lipsită de aer condiționat în aceste zile de căldură sahariană, îmi vorbea despre ceea ce numea lipsa de ospitalitate a venețienilor față de străini și privirea lor disprețuitoare față de români. Primit deosebit de bine de o cunoștiință venețiană - e drept, cu origini milaneze și triestine - mă gîndeam că nemulțumirea conaționalei noastre reflectă, poate, o medie între efectele acțiunii Institutului de Cultură Român și cea a cerșetorilor români, care se uită urît la tine dacă îi fotografiezi.

Italienii, pe de altă parte, nu par mulțumiți de acțiunile propriilor autorități culturale centrale pentru conservarea patrimoniului. O țară cu atîtea tezaure culturale, cere, desigur, un efort uman și financiar imens și, probabil, ochiul, cultura, și inteligența unui André Malraux pentru a administra în mod eficace patrimoniul; lucru rar astăzi printre funcționarii culturali ai Europei. Italia încearcă, totuși, să-și raționalizeze politica în cultură și unul din elemente îl constituie, în orașele mari cum este Florența, crearea unui așa-numit pol muzeal, la care sînt atașate principalele muzee, reducîndu-se astfel, cel puțin teoretic, partea celor angajați în administrație. Efectele sînt bune și mai puțin bune.

Trebuie să știi astfel, ca turist - și nimeni nu îți spune - că rezervarea legală anticipată a unui bilet pentru o expoziție de mare succes, cum este, de exemplul „Arta lui Francisc. Capodopere de artă italiană [franciscană] și ținuturile din Asia în secolele XIII-XV” de la Galleria dell Accademia din Florența, se face pe site-ul Muzeului... Uffizi. Rezervări anticipate fac și alte numeroase site-uri internet paralele, care îți apar la o căutare înaintea celui legal, dar unde costul unui bilet ajunge să fie triplu, dacă nu chiar mai mult, din cauza unor taxe percepute la limita legalității...

Un pol muzeal are, desigur, și un serviciu de presă unic, de unde, adesea, și nevoia pentru un ziarist străin, care „îndrăznește” să solicite un dosar de presă sau un catalog de expoziție, să treacă prin furcile caudine combinate ale unei Odisee și Iliade. Fiindcă serviciul de presă nu se mai află la Accademia, - pentru a da din nou exemplul florentin - ci la... Palazzo Pitti, la cîțiva km distanță, unde ești invitat inițial să te plimbi pentru a obține și cea mai mică informație. E drept că, după ce, trimis de la un om la altul, între vreo trei intrări ale Galeriei, enervat, ridici puțin tonul, se găsește întotdeauna un colaborator al serviciului de presă care să pună mîna pe telefon, să dea vreo trei telefoane, și, în final, să aranjeze lucrurile. Capeți astfel nu numai dosarul de presă sau catalogul, dar treci și peste cerberul șef de la intrare pe care nu îl interesează ziariștii, ci doar biletul, și, după 30-40 de minute de „lupte” și negocieri, atmosfera se limpezește prietenos.

Politica pe planul culturii la nivel local, în căutare de fonduri și raționalizare a cheltuielilor, a condus în Italia la un concept interesant, unificator, și cu vedere largă în același timp, în cadrul căruia, expozițiile unui oraș sau ale unei regiuni, sînt dedicate într-un an unei teme unice sau unui ciclu tematic. Polul muzeal florentin și-a organizat expozițiile în jurul ciclului tematic „Florența, un an pentru artă”.

La Padova, tema unică anul acesta o constituie Donatello și orașul care l-a găzduit timp de un deceniu, într-o serie de expoziții ce ilustrază școala creată de sculptor, lucrările sale cu tematică exclusiv religioasă, arta numismatică renascentistă în timpul său, ș.a.m.d., fiecare subiect al unui expoziții aparte într-unul din muzeele orașului.

Iar așa cum se petrece din ce în ce mai des în lumea artei și a muzeelor mari europene, și în Italia, organizarea unei expoziții, strîngerea și administrarea fondurilor necesare, se face într-un context mai larg, generînd cercetări științifice și, implicit, o înnoire a cunoștiințelor pe tema aleasă, intervenții de restaurare a capodoperelor de artă expuse, și, în final o colaborare internațională care, dacă nu rezolvă marile probleme ale omenirii, aduce cel puțin o compensație grijilor umane de zi cu zi.

XS
SM
MD
LG