Linkuri accesibilitate

Cădere cu 8% a preţului la petrol la bursa din New York


Preţurile la petrol de la bursa din New York s-au redus, luni, cu aproape 8%. Este cea mai mare cădere de preţ a petrolului din ultimele trei luni. La sfârşitul zilei, barilul de petrol costa 52 de dolari şi 53 de cenţi, iar cel de marca Brent era cotat cu 56 de dolari şi 64 de cenţi. Căderea preţurilor este o reacţie a investitorilor la îngrijorările legate de prăbuşirea fondurilor de investiţii din China şi intenţiile Iranului de a creşte brusc exportul de petrol după atingerea unui acord privind programul său nuclear, precum şi la ştirea că producătorii de petrol din Statele Unite, pentru prima dată din decembrie anul trecut, şi-au extins capacităţile de extracție a petrolului din zăcămintele de şist. Publicaţia The Wall Street Journal citează experţi care spun că ultimele evoluţii de pe piaţă ar fi un semn că preţurile la petrol în lume ar putea să-şi continue căderea, după ce s-au menţinut relativ stabile în ultimele trei luni. Specialiştii mai prognozează o cădere a preţurilor până la 50 de dolari barilul în timpul apropiat.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG