Linkuri accesibilitate

Liderii Franţei şi Germaniei spun că „uşa pentru negocierile cu guvernul Greciei pentru menţinerea ţării în zona euro rămâne deschisă”


„Uşa pentru negocierile cu guvernul Greciei pentru a găsi o cale de menţinere a ţării în zona euro rămâne deschisă”, au declarat, luni, după discuţiile de la Paris, liderii Franţei şi Germaniei, Francois Hollande şi Angela Merkel. Preşedintele francez a cerut de asemenea guvernului de la Atena să nu întârzie cu elaborarea unor propuneri „serioase”. Liderii celor două ţări au solicitat mai devreme convocarea unui summit de urgenţă al ţărilor din zona euro, marţi, 7 iulie, la Bruxelles, pentru a discuta situaţia Greciei. Potrivit preşedintelui Francois Hollande, acum este important să fie demonstrată solidaritatea cu Grecia. Înaintea întâlnirii de la Paris, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Steffen Seibert declarase că nu există deocamdată un temei pentru negocierea unui un nou acord de ajutor financiar pentru Grecia, după ce grecii au spus „nu” noilor măsuri de austeritate la referendumul de duminică, şi că Grecia este cea care trebuie să decidă dacă rămâne sau nu în zona euro, adăugind că Berlinul e dispus să afle care sunt propunerile Atenei. Tot luni directoarea executivă a Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a afirmat că FMI monitorizează situația după referendumul de duminică și e pregătit să ajute Grecia dacă i se va cere asta.

XS
SM
MD
LG