Iulian Chifu: „Este o situaţie imposibilă în care premierul Tsipras a împins Grecia”

„Pentru că a prins-o jucând la cacealma, UE a pus Grecia să-şi arate goliciunea”. Așa își întitulează un articol de săptămâna trecută analistul politic român Iulian Chifu, fost consilier pentru afaceri strategice şi securitate internațională al președintelui român Traian Băsescu şi director al Centrului de Prevenire a Conflictelor de la București. Într-un interviu pe care ni l-a acordat duminică seară, după anunțarea rezultatelor referendumului elen, în care grecii au spus „nu” programului de austeritate al creditorilor internaționali, Iulian Chifu ne-a împărtășit viziunile sale despre ce consecințe ar putea avea acest plebiscit.

Iulian Chifu: „Problema nu a fost cea a referendumului, care ar fi fost ciudat să nu iasă în acest fel. Dacă întrebi orice populație a lumii, şi din Germania, dacă vrea să plătească taxe sau nu, dacă vrea austeritate sau nu, va răspunde, evident, majoritar „nu”. În subtext nu se află raționalitate, ci se află emoții. Punctul esențial a fost ajungerea la referendum. Aici a fost, cred eu, punctul cel mai nepotrivit al întregii desfășurări. Un guvern aflat în negociere pentru a-şi salva țara, pentru un pachet de ajutor care viza, cel puţin în scrisoarea de intenţie, 30 de miliarde de euro pe doi ani, acel guvern după negocieri, după ce acceptă formal soluţia propusă vine şi spune „dar fac eu referendum”. Este de fapt o abdicare de la un rol de a-şi face în momentul de faţă datoria, pentru că un guvern, un executiv trebuie să-şi asume responsabilitatea, pentru că el ştie, are competențele şi are toată informația necesară spre a lua decizii, nu să o paseze unei populaţii care în mod automat va vota împotriva unor evenimente din acestea dure. Acum, ca rezultat, nu va fi ceva imediat. El se va vedea cât

de curând. În primul rând băncile grecești nu pot deschide, pentru că dacă deschid, în două ore rămân fără lichidităţi şi practic intră în faliment. În egală măsură Grecia este blocată pentru că este în incapacitate de plată, nu are resurse nici pentru salarii, nici pentru pensii, nici pentru nimic. Din punctul acesta de vedere cred că este o situaţie imposibilă în care premierul Tsipras a împins Grecia. În momentul de faţă este aşteptat să vină cu o soluţie miraculoasă în noul context, odată ce nu a acceptat varianta iniţială negociată cu UE. Părerea mea este că în momentul de faţă premierul Tsipras şi Syriza nu mai sunt parteneri de discuţii pentru UE şi pentru creditori, s-au întors mult prea multe ori la cacealma şi au trădat propriul cuvânt. Motiv pentru care eu cred că acești creditori merg în direcţia de a-l obliga pe Tsipras să răspundă pentru opţiunea sa şi a găsi un înlocuitor, sau o formulă prin care să negocieze cu cineva care este credibil şi care îşi respectă cuvântul dat în cadrul negocierilor.”

Europa Liberă: În editorialele Dvs. publicate inclusiv în presa de la Chişinău vorbiţi despre actuala conducere a Greciei ca despre o una care a dat dovadă de „tupeu”, „a împins jocul dincolo de orice limită acceptabilă”, „a trișat”, „a jucat la cacealma”. De ce credeți astfel, totuși?

Iulian Chifu: „În primul rând este vorba despre promisiuni electorale făcute de către Syriza pentru a câştiga alegerile. Iar promisiunea era „fără austeritate”. O promisiune pe care orice partid din Grecia şi orice premier, chiar dacă ar avea premiu Nobel pentru economie, nu putea să şi-o asume. Grecia datorează lumii 200 de miliarde de euro, după ce i s-au tăiat 100 de miliarde de euro din datoria originară deja de către creditori. I s-a tăiat acea parte de datorie tocmai pentru că se angajase pe un proces de austeritate şi de plată. Apoi, este vorba acum despre un set de manifestări în cadrul negocierilor. Lucrurile care erau negociate peste noapte s-a trezit partea greacă că le infirme, să o ia de la capăt. Lucrul acesta este inadmisibil, inacceptabil în negocieri. Apoi, ministrul finanțelor, Varufakis, şi-a înregistrat colegii, miniștri ai finanțelor, şi i-a ameninţat că dă publicităţii aceste discuţii. Iarăşi, este un comportament inacceptabil. Mai mult, vorbeam de tupeu pentru că este o postură extrem de nepotrivită pentru un şef de stat, un ministru, un reprezentant al unui stat aceea de a forţa şi de a îndrepta populația împotriva creditorilor, care, uite că, „nu ţin cont de demnitatea unei naţiuni”, în condițiile în care eşti în faliment şi în condiţiile în care guvernele anterioare ale acelui stat au păcălit de fapt statistica europeană şi au păcălit cu sume enorme, au păcălit realitatea acestor împrumuturi. Mai sunt două elemente pe care aş vrea să le subliniez: unul e vârsta de pensionare, care în Grecia este în medie de 55 de ani. În România este de 65 de ani şi merge spre 75 de ani. În Germania este 65 de ani. Pensia medie în Grecia este mai mare decât pensia medie în Germania. Sunt şi alte lucruri ieșite

din comun. Un alt element, al doilea pe care voiam să-l subliniez, este faptul că la salvarea Greciei plătesc toate statele UE, direct prin Banca Centrală Europeană. Aici mă refer inclusiv la Slovacia care are un salariu mediu jumătate cât salariu mediul al Greciei, dar plătește în mod indirect, plătind la FMI și FMI permutând mai departe şi tăind datorii. Şi România, şi Bulgaria plătesc. În mod normal, nivelul de trai din Grecia ar trebui să fie unul comparabil cu cel din România şi Bulgaria, pentru că Grecia nu e un stat mai bogat, este dimpotrivă mai arid. Acestea sunt realități pe care ceilalți cetățeni europeni chemați să plătească pentru salvarea Greciei le văd. Nu e normal. Şi cum se simt toți ceilalți membri ai UE care plătim, într-o formă sau alta, direct sau indirect, pentru salvarea Greciei? Am plătit deja 100 de miliarde. În primul rând, evident, Germania a plătit. Se tot face caz de rivalitatea Germania-Grecia. Să nu uităm că Germania deține, la ora actuală (punem deoparte banii care au fost deja tăiați din datorie) 56 de miliarde de euro din datoria Greciei. Din nou, sunt argumente extrem de serioase care arată că tipul de comportament al unui datornic în raport cu cel față de care este dator, şi mai ales faţă de cel de la care merge să se împrumute mai departe, că de fapt aici suntem, trebuie să fie unul cel puţin la un nivel de decenţă sau de bun simţ, în orice caz de respectare a regulilor de comportament la nivel internațional. Şi nu acele jocuri care sunt mai degrabă de imagine, sunt mai degrabă pentru piaţa internă din Grecia.

De asemenea există o problemă majoră față de greci a acestui tip de lideri pentru că de fapt cei care vor plăti nu vor fi, iată, liderul Tsipras cu cămașă de o mie de euro pe el, ci vor plăti cetăţenii greci, cei obişnuiţi. Ei până la urmă vor plăti toată această datorie făcută în timp, nu acum de Guvernul Tsipras. Guvernul Tsipras nu a ajutat, ci a prăbuşit şi credibilitatea adunată în ultimii doi ani. Pentru că este clar că datoria se va mai tăia încă o dată, dar acest lucru nu se poate întâmpla până în momentul în care Grecia nu dovedește că revine la o situație de austeritate comparabilă cu modul de viață al celorlalți europeni care plătesc pentru ea şi până în momentul în care nu reia plata datoriei externe.”

Europa Liberă: Există voci, e adevărat mai puține, dar care, într-un fel de reproș formulat comunității europene, zic, de exemplu, că comunitatea europeană a știut despre aceste datorii ale Greciei, despre această piramidă financiară, dar a tăcut şi putea să tacă şi în continuare dacă criza lichidităților din SUA din 2008-2009 nu ar fi dezgolit această problemă. În viziunea Dvs. cum pot fi, dacă pot fi respinse astfel de păreri?

​Iulian Chifu: „Ce spunem de fapt: că au păcălit, ceilalți știau şi puteau să înghită mai departe păcăleala. Asta este traducerea a ceea ce mi-ați spus Dvs. Păi, ne furăm căciula până unde? Până la un punct în care datoria e atât de mare încât crapă, cum a crăpat şi în SUA când a fost cazul, cum s-a rupt această bulă şi la nivelul UE cu datoriile suverane. Grecia nu este stat unic. Grecia este unicat doar prin păcăleala pe care a făcut-o, prin trișeria pe care a făcut-o la conturile europene. Însă nivelul datoriei mare se regăsește şi în alte state, care însă au știut să-şi redreseze finanțele, să adopte măsuri de austeritate. Islanda, iată, a ieşit. Irlanda a ieşit. Portugalia, Spania au reuşit să-şi reechilibreze finanţele. După Grecia, Italia pare a fi în situația cea mai complicată şi nu în mod întâmplător. Şi în Italia nivelul politic de prim plan este alcătuit tot de populiști, tot cinci stele şi cu actualul premier Renzi populist, care trebuie să găsească soluții concrete pentru probleme concrete care sunt situația financiară a statului. Italia nu avea 300 la sută din PIB datorie, ci este mult mai redusă. Dar e adevărat la dimensiunile Italiei datoria înseamnă suficient de mult. Nu putem să comparăm aceste lucruri. Ideea de a găsi formule de machiere sau de păcălire mai bune, ignorare a unei găuri negre nu e o soluţie în nici o economie din lumea actuală, când nimeni nu împrumută pe nimeni pentru ochi frumoși sau nu-i iartă de datorii. Iertarea de datorii înseamnă că cineva plătește. În momentul de față, la nivelul UE, plătește UE, plătesc statele membre ale euro, iar o eventuală ieșire a Greciei din UE sau din zona euro înseamnă că trebuie să plătească singuri. Nu e o soluţie. Datoriile sale rămân. Ea va trebui să plătească această datorie făcută în ultimii zeci de ani, Dumnezeu știe cum.”

Europa Liberă: Cum s-ar putea rezolva, cum vi se arată ieşirea din această problemă? În fierbințeala momentului am auzit inclusiv vorbindu-se despre o criză europeană fără precedent, generată de o eventuală ieșire a Greciei din zona euro.

Iulian Chifu: „Acestea sunt scenarii cataclismice. Deja ieșirea Greciei din zona euro nu mai reprezintă un declanșator în serie al unui asemenea proces. Nu înseamnă că nu există probleme în momentul în care Grecia ar opta pentru un asemenea pas, pentru simplul motiv că Grecia rămâne cu adevărat a se prăbuși, iar cetățenii săi - să treacă printr-o perioadă de marasm de ani de zile. Am văzut lucrul acesta întâmplându-se de exemplu în Argintina. Nu mi-aş dori să văd aşa ceva. Până la urmă nu îmi dau seama, nu aş vrea să prognozez, dar cred că varianta optimă ar fi aceea ca la conducerea statului elen să vină persoane echilibrate, persoane conştiente de situaţia reală, care prin credibilitatea lor şi prin măsurile pe care le adoptă, ori cât de serioase ar fi, să reușească să probeze, într-un timp de unul-doi ani, seriozitatea unui plan de reforme. După aceşti unul-doi ani să aibă credibilitatea să renegocieze iarăși o diminuare a acestei datorii, în aşa fel încât să existe un plan sustenabil de lămurire şi închidere a subiectului. E adevărat, probabil în 20, 30, 50 de ani, nu ştiu în cât timp o asemenea datorie poate fi eşalonată şi plătită de un stat, în funcţie de evoluţia sa economică. Cam asta ar fi o soluţie de moment credibilă, fezabilă. În nici un caz nu cred că este fezabil orice tip de soluţie din aceasta foarte voluntaristă, eventual radicală de tipul gata de mâine ieșim, de mâine introducem drahma sau de mâine refuzăm să plătim partenerilor noştri externi. Chestiunea aceasta nu se poate întâmpla. Grecia nu are resursa în momentul de faţă, admițând că ar privatiza jumătate din insule ca să acopere această datorie prin sine însăşi şi să-şi clameze un tip de independență absolută. De altfel, independenţă nu există nicăieri. Există interdependențe între state şi cele mai puternice state din lume au datorii unul faţă de celălalt, au schimburi economice sunt interdependente - asta este era globalizării. Nu există variante scurte şi uşoare.”

​Europa Liberă: Nu știu dacă suntem la momentul tragerii de învățăminte, totuși există o lecție de tras din cazul Greciei? De exemplu pentru țări ca Republica Moldova cărora le place să nu implementeze programe de reforme?

Iulian Chifu: „E dificil. În momentul de față e prea devreme pentru a trage adevăratele învățăminte, pentru că această criză nu este nici la jumătate. Noi nu am depășit nici măcar acest moment, acest punct al crizei. În ceea ce priveşte reformele, aici lucrurile sunt foarte simple. De altfel există o presiune majoră, iar Republicii Moldova i s-a spus pe toate vocile posibile şi imposibile: şi europene, şi transatlantice, şi de la vecini, şi de peste tot faptul că acel guvern de stagnare, de administrare nu mai este posibil să se repete, că trebuie să se ajungă foarte repede la un guvern serios, cu o majoritate serioasă şi să se

treacă de la vorbe la fapte, la reforme cu adevărat substanțiale, nu la lucruri pe care să le impună cineva, ci chiar la reformele la care s-a angajat deja Republica Moldova. De altfel aici lucrurile sunt foarte clare. Având un proiect în raport cu UE, fiecare asemenea pachet de reforme este acompaniat de formule de susținere a acestor reforme: şi pentru acceptabilitate, şi pentru transferul de cunoaștere, de know how, pentru toate aceste elemente. Din acest punct de vedere Republica Moldova este privilegiată în momentul de faţă. Dacă vreţi, vă dau exemplu cel mai simplu: se cheamă Armenia. Iată, Armenia, un stat care este într-o cu totul altă relație, care a preferat alocări de fonduri unilaterale versus loialitate faţă de fosta metropolă - Federaţia Rusă - din raţiuni pe care noi le discutăm (includ şi situaţia geografică, şi relaţiile cu vecinii), în momentul în care nu a făcut aceste reforme, a ajuns în situaţia în care este pe punctul de a capota politic. Oamenii sunt în stradă de luni de zile, pun sub semnul întrebării o creştere de preţ şi o lipsă de capacitate administrativă a proprietarilor ruşi ai firmelor ruse de stat care sunt proprietari ai sistemului energetic al Armeniei. Lucrurile acestea pot oricând degenera în orice direcţie şi, în orice caz, populaţia a optat pe acea direcţie a unei variante de independenţă limitată contra unui trai mai bun. Ei bine, lucrul acesta se dovedeşte că nu poate să dureze. Aşa dar, învățăminte sunt multiple, iar unul e că nu există miracole şi nu există căi mai scurte în domeniul economic.”