Linkuri accesibilitate

Grecia va intra oficial la capătul zilei de marți în incapacitate de a plăti la scadență o tranșă din datoria față de FMI


Grecia va intra oficial la capătul zilei de marți în incapacitate de a plăti la scadență o tranșă din datoria față de Fondul Monetar Internațional în valoare de un miliard 800 de mii de dolari. Anunțul a fost făcut de ministrul grec de finanțe Ianis Varufakis, după ce premierul Alexis Tsipras a făcut o încercare de ultim moment de a ajunge la o înțelegere cu creditorii.Tot marți expiră acordul cu Uniunea Europeană și cu FMI prin care primea sprijin financiar internațional. O oficialitate greacă a spus că premierul grec a purtat discuții cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, cu șeful Băncii Cemtrale Europene și cu președintele Parlamentului European Martin Schulz. Acasă la el, Tsipras le-a cerut grecilor să respingă propunerile creditorilor internațioali ai Greciei la un referndum inopinat convocat pentru 6 iulie. Liderii europeni au avertizat că respingerea cererilor creditorilor va duce la ieșirea Greciei din zona Euro. Zeci de mii de oameni au demonstrat la Atena în 29 iunie pentru a susține guvernul condus se Tsipras. Marți este așteptată o demonstrație împotriva cabinetului grec.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG