Linkuri accesibilitate

O nouă reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro pentru un acord cu Grecia anunțată pentru miercuri


O nouă reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro va avea loc miercuri seară, la Bruxelles, pentru a găsi un acord între Grecia și creditorii săi și a evita intrarea acestei țări în incapacitate de plată, a anunțat luni președintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP. Grecia propune acum să economisească opt miliarde de euro, mărind anumite taxe. Vor fi reduse și unele programe sociale, dar nu va fi reformat sistemul de pensii. Taxa pe valoarea adăugată va crește și ea la peste 20% pentru anumite branșe cum ar fi restaurantele. Medicamentele vor rămâne însă cu un TVA de numai 9%. Propunerea Greciei a fost primită luni seară drept primul pas constructiv în ultime luni .

Reuniunea de miercuri a Eurogrupului, care trebuie să fie decisivă, va avea loc cu o zi înainte de summitul european de la Bruxelles, consacrat în special problemei imigranților din Marea Mediterană.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG