Linkuri accesibilitate

Protestul de la Doneţk


Protestatarii, în faţa sediului administraţiei separatiste din Doneţk
Protestatarii, în faţa sediului administraţiei separatiste din Doneţk

„Vă ascundeți în spatele nostru”, au scandat unii manifestanți, alții au cerut încetarea imediată a luptelor.

Protestul din 15 iunie, organizat în fața sediului conducerii auto-proclamatei Republicii Populare Donețk, exprimă nu numai nemulțumirea față de conducerea locală, dar și oboseala oamenilor, faptul că s-au săturat de un război mocnit, care durează din aprilie 2014 și a făcut mii de morți.

Cererile manifestanților au fost multe și diverse, de la plata pensiilor la încetarea luptelor. Dar principala lor doleanță a fost ca milițiile separatiste să mute lansatoarele de rachete, amplasate în, printre case. Pentru că atrag replicile armatei ucrainene și pun astfel în pericol viețile locuitorilor din Donețk.

„Vă ascundeți în spatele nostru”, au scandat unii manifestanți, citați de agenția AFP, alți au cerut încetarea imediată a luptelor.

Miting de protest la Doneţk
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:01 0:00

Peste 6.400 de persoane au fost ucise de la izbucnirea conflictului dintre armată și separatiștii din estul Ucrainei, sprijiniți de Rusia, iar luptele continuă în pofida celui de al doilea acord de pace semnat în februarie la Minsk.

Manifestanții erau în mare parte oameni în vârstă, mulți locuitori din cartierele apropiate de aeroportul din Donețk, recucerit de separatiști în ianuarie, după luni de lupte grele, şi cereau să fie mutați în alte cartiere, mai ferite.

OSCE a relatat încă la acest sfârșit de săptămână despre numeroase încălcări ale acordului de încetare a focului în zona aeroportului. S-au înregistrat cam 600 de explozii provocate de duelurile de artilerie grea.

Unii protestatari au cerut milițiilor separatiste să lanseze o mare ofensivă ca să „curețe” orașul de forțe guvernamentale.

Liderul local al separatiștilor, Alexandr Zaharcenko le-a declarat protestatarilor că el nu poate pune capăt luptelor. Zaharcenko a apărut pe scenă în cârje, afirmând că ar fi fost rănit într-un recent atac al armatei ucrainene.

În opinia sa, numai Kievul ar fi responsabil de reizbucnirea luptelor în Donețk. Pe de altă parte, a afirmat că protestul ar fi fost organizat de guvernul de la Kiev deși a recunoscut că multe din revendicări sunt justificate.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG