Linkuri accesibilitate

Activista de opoziție rusă Nadejda Tolokonnikova a fost arestată la Moscova pentru un protest neautorizat


Activista de opoziție rusă Nadejda Tolokonnikova a fost arestată la Moscova pentru un protest neautorizat la scurt timp după ce președintele Vladimir Putin lăudase „democrația” din țara sa cu ocazia Zilei Rusiei. Tolokonnikova, cunoscută ca membră Pussy Riot, împreună cu colega sa Catherine Nenasheva, au început să coasă vineri în Piața Bolotnaia un steag rusesc îmbrăcate în pușcăriașe, pentru a atrage atenția asupra condițiilor grele pentru femeile din închisori. Poliția le-a arestat, le-a băgat în dubă și le-a dus la secție pentru că ar fi tulburat ordinea publică. Ceva mai devreme, într-un mesaj de Ziua Rusiei, președintele Putin spunea că în cei 25 de ani de independență Rusia a făcut „mari progrese democratice”, consacrându-se ca o țară „modernă, deschisă și independentă”. Tolokonnikova și colega ei din Pussy Riot Maria Aliohina au stat peste un an la închisoare pentru că au protestat împotriva regimului în principala catedrală ortodoxă din Moscova.

XS
SM
MD
LG