Linkuri accesibilitate

Cele trei bănci puse sub supraveghere în R.Moldova au dat asigurări că activează în regim normal


Cele trei bănci puse sub supraveghere în R.Moldova au dat asigurări că activează în regim normal, că decizia BNM nu a fost provocată de vreo neregulă și că ea va duce la consolidarea prestigiului băncilor. Banca Națională de la Chișinău a pus sub „supraveghere specială” trei cele mai mari bănci comerciale din țară: Moldova Agroindbank, Victoriabank și Moldindconbank, dar a insistat că decizia de ieri nu semnalează vreo situație de criză. „Este o decizie atît în beneficiul clienţilor, cît şi în beneficiul băncilor, al managementului şi acţionarilor. Este o măsură de remediere obişnuită”, a precizat purtătoarea de cuvânt Rodica Teleucă, citată de Moldpres. Anunțul vine când alte trei bănci, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, suspectate de tranzacţii dubioase de miliarde, se află sub „administrarea” specială a Băncii Naționale. Unimedia.md îl citează pe analistul Adrian Lupușor spunând că regimurile de „supraveghere”, respectiv „administrare specială” sunt diferite, iar băncile puse acum sub supraveghere au situații peste medie de bune. Lupușor a mai spus că ele au fost pus sub observație pentru a facilita investigarea situației de la cele trei bănci cu probleme reale.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG