Linkuri accesibilitate

Anatol Golea: „O tentativă de a ieși basma curată...”


O convorbire cu analistul politic despre cazul Chiril Gaburici și scrisoarea sa recentă pe Facebook.

Premierul Chiril Gaburici a publicat sâmbătă pe pagina sa de pe Facebook o scrisoare deschisă adresată şefului statului, speakerului şi deputaţilor, prin care cere demisia conducerii Procuraturii Generale, a Băncii Naţionale şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, ameninţând că în caz contrar îşi va da el demisia. Premierul şi-a motivat cererea prin faptul că a realizat, după o şedinţă ordinară a Comitetului pentru Stabilitatea Financiară, că „întreg sistemul financiar al ţării este sub asediu”, în timp ce aceste instituţii ar ezita să se implice efectiv.

Anatol Golea
Anatol Golea

Opinii și comentarii împreună cu jurnalistul şi analistul politic Anatol Golea.

Anatol Golea: „Mie nu mi se pare această cerere, acest demers al primului ministru un fel de ultimatum, ci mai curând o tentativă de a ieşi basma curată dintr-o daraveră în care s-a implicat, conştient sau inconştient, domnul Gaburici. Îmi pare rău de aceste trei luni pe care le-a pierdut dânsul în calitate de prim ministru şi le-a ratat ţara, care vrea să continue calea de integrare europeană.

Aceste 100 de zile de activitate a Guvernului au fost o nereuşită totală a guvernului şi a guvernării, cu părere de rău. În cercul analiştilor, al experţilor, se vorbeşte demult că guvernul Gaburici este un guvern de sacrificiu, care trebuie

Aceste 100 de zile de activitate a Guvernului au fost o nereuşită totală a guvernului şi a guvernării...

jertfit, dar se aşteaptă momentul oportun. Evident nu se putea de demis guvernul până la summit-ul de la Riga. Evident nu se putea nici până la alegerile locale. Era clar că demisia se va întâmpla într-un viitor apropiat, până la finalul acestei sesiuni parlamentare. Domnul Gaburici a intuit acest lucru şi a decis să încerce cel puţin s-o facă mai mult sau mai puţin onorabil.”

Europa Liberă: Aveţi şi altă ipoteză în afară de cea că premierul caută cum să cadă frumos de pe un cal alb invocând, iată, lupta anticorupţie pentru popor, după jaful de la BEM?

Anatol Golea: „Între premier şi cei care l-au delegat în fruntea guvernului au apărut mai multe disensiuni în ultimul timp. Domnul Gaburici este totuşi un manager cu experienţă şi a intuit că guvernanţii încearcă să-l folosească. A semnat şi el nişte documente ce ţin de oferirea banilor din rezerva de stat către cele trei bănci cu probleme, prin urmare are deja nişte păcate… De aceea în ultima perioadă a încercat să se opună.

De exemplu, foarte multă lume nu ştie că până în prezent nu este numit secretarul general al guvernului. Această funcţie a fost oferită PLDM. PLDM şi preşedintele acestuia au încercat să numească o persoană, dar domnul Gaburici s-a opus candidaturii care a fost propusă. Au mai fost şi alte cazuri când cu liderii celor două partide din alianţa numită Alianţa pentru Moldovă Europeană (deşi eu consider că această denumire nu corespunde coaliţiei dintre cele două partide, de aceea o iau între ghilemele grase) au apărut mai multe disensiuni.

Era clar că zilele guvernului sunt numărate. Mai mult decât atât, în ajunul apariţiei acestei fiţuici, ţidule a primului ministru, MAI a transmis către Procuratura Generală materialele dosarului din care reiese clar şi cu lux de amănunte că documentele de studii ale primului ministru au însemne de falsificare. Ceea ce este foarte grav şi era clar că demisia va avea loc.”

Europa Liberă: Sugeraţi că domnul Gaburici nu atât pleacă, cât este împins să plece tocmai de formaţiunea care l-a învestit cu credit de încredere?

Anatol Golea: „Da, domnul Gaburici în această scrisoare face aluzie că nu este membru de partid şi nu are interese de partid, că urmăreşte doar interesul ţării… Atunci chiar l-aş întreba - în calitate de persoană fizică sau persoană cu funcţie de răspundere a fost la summit-ul Partidului Popular European, a participat la mai multe manifestări de partid, la întrunirea PLDM cu aleşii locali? Ce a căutat acolo primul ministru care subliniază în acest mesaj că nu este membru de partid şi are interesele ţării mai presus de toate?

Or, toată lumea ştie că avem la guvernare două partide şi jumătate care au format guvern minoritar. Când zic jumătate, mă refer la PCRM care a acordat vot de încredere, respectiv şi-a asumat toată responsabilitatea pentru acest guvern. Domnul Gaburici, din câte înţeleg, este foarte apropiat nu doar de PLDM, ci şi de PCRM. Lucrurile sunt destul de clare. Se ştie cine guvernează în Republica Moldova şi sunt de prisos aceste adresări stranii, dubioase, ridicole.

Primul ministru a guvernat bine mersi 110 zile şi în a 111-a zi a aflat că starea lucrurilor în domeniul financiar - bancar este una dezastruoasă şi ţara se poate

Este straniu să spui că „am aflat la şedinţa Comitetului pentru stabilitate financiară că lucrurile stau prost”; noi, muritorii de rând, o ştim demult ...

confrunta cu probleme în acest domeniu? Or, domnia sa nu citeşte presa, nu citeşte ceea ce se publică în Internet. Presa trage clopote de mai bine de jumătate de an referitor la această problemă. Au fost discuţii în Parlament, a fost raportul Kroll. Este straniu să spui că „am aflat la şedinţa Comitetului pentru stabilitate financiară că lucrurile stau prost”. Noi, muritorii de rând, ştim demult că lucrurile în Republica Moldova stau prost, că s-au furat peste 20 de miliarde de lei. Este tragic că primul ministru a aflat abia după patru luni de aflare în fotoliu aceste lucruri.”

Europa Liberă: Aveţi o ipoteză şi referitoare la cum vor evolua în continuare lucrurile?

Anatol Golea: „Se va produce cel mai probabil o resetare a coaliţiei de guvernare, cei din PLDM şi PD au cam obosit de PCRM care, de fapt, este prima vioară în coaliţie şi dictează ce şi cum să se facă – dovada e ceea ce s-a întâmplat cu statutul raionului Taraclia, cu legea despre neutralitate ş.a.m.d. Din aceste considerente s-ar dori să se revină la o coaliţie cu liberalii. Această coaliţie ar fi mai credibilă şi în faţa partenerilor europeni. Poate că s-ar reuşi semnarea acordului cu FMI. Lucrurile s-ar aşeza într-o altă albie. S-ar mai câştiga timp şi nu s-ar merge la alegeri anticipate. Acesta este scopul.

Guvernarea a tot trâmbiţat că misiunea FMI va veni la Chişinău la sfârşitul lunii mai, deja suntem la mijlocul lunii iunie şi FMI nici de gând nu are să vină la Chişinău atâta timp cât nu se clarifică treburile cu cele trei bănci şi cu miliardul furat. Iar fără memorandumul cu FMI sunt în mare suspans toate celelalte relaţii ale Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare, fără banii cărora Republica Moldova în curând va începe să se sufoce.”

Europa Liberă: Şi locul la Guvern se eliberează pentru cine?

Anatol Golea: „Nu ştiu pentru cine se eliberează. S-ar putea pentru domnul Candu. Se mai vorbeşte că chiar şi domnul Plahotniuc ar vrea să preia această funcţie. Cred că PLDM este acum dispus să cedeze această funcţie în favoarea PD şi PLDM să preia funcţia de preşedinte al parlamentului. Vom trăi şi vom vedea. Cred că demisia guvernului va urma foarte curând după alegerile locale care, de altfel, vor fi dezastruoase, rezultatele vor fi dezastruoase pentru partidele de la guvernare.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:39 0:00
Link direct

XS
SM
MD
LG