Linkuri accesibilitate

Președintele României Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta​ să-și dea demisia


Președintele României Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta​ să-și dea demisia, după ce acesta a fost acuzat de corupție. Iohannis a formulat cererea la o întâlnire avută la Palatul Cotroceni din București cu Ponta, care a fost audiat astăzi la Direcția Națională Anticorupție din București. Ponta a sus apoi că numai Parlamentul îl poate demite. DNA a anunțat că social-democratul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, este acuzat de conflict de interese ca premier.

Tot astăzi, Procurorul șef al DNA a cerut Camerei Deputaților avizul pentru urmărirea penală a lui Ponta pentru conflict de interese. DNA susține că Ponta a greșit când l-a numit ministru de trei ori începând din 2012 pe Dan Șova, pentru că ar fi primit de la acesta 250.000 de lei și dreptul de folosință gratuită a unui automobil în anii 2007-2008, când Ponta era avocat și conlucra cu o firmă a lui Șova.

Între timp s-a anunțat, tot vineri, că lideri ai opoziției de centru-dreapta au depus la Parlament moțiune pentru demiterea lui Victor Ponta, pentru că ar fi încercat să blocheze dreptul de vot la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut.

XS
SM
MD
LG