Linkuri accesibilitate

Poliția a arestat mai mulți activiști pentru drepturile minorităților sexuale care încercau să țină un miting în centrul Moscovei


Poliția din Rusia a arestat sâmbătă mai mulți activiști pentru drepturile minorităților sexuale care încercau să țină un miting neautorizat în centrul Moscovei, a relatat AFP. Polițiștii i-au luat pe activiști, dintre care unul încerca să desfășoare drapelul în culorile curcubeului și i-au închis în dube parcate la fața locului, în vreme ce aproximativ 30 de demonstranți anti-gay aruncau cu ouă și atacau activiștii. Câțiva contra-demonstranți creștin-ortodocși au fost reținuți și ei de poliție sub ochii unei mari mulțimi de jurnaliști ruși și străini. Cunoscutul activist pentru drepturile LGBT Nikolai Alexeiev a scris apoi pe Twitter că are un deget rupt și a publicat o fotografie de-a sa în arest. Activiștii au insistat să țină o paradă gay astăzi deși autoritățile moscovite au refuzat să le dea autorizație. Rusia a devenit în ultimii ani una din țările cele mai represive față de minoritățile sexuale, deși relațiile între persoane de același sex nu se mai pedepsesc ca pe vremea Uniunii Sovietice.

XS
SM
MD
LG