M-am întîlnit deunăzi cu un scriitor mai vîrstnic care era copleşit de o mare emoţie. Omul mi-a spus că deunăzi la Uniunea Scriitorilor a venit ditamai premierul Chiril Gaburici. Reieşea din cele spuse de colegul de breaslă că premierul a fost de o jovialitate incredibilă, că a promis să le dea scriitorilor o maşină şi să finanţeze nişte proiecte literare.
„Tare frumos, tare bine a vorbit premierul cu scriitorii. A vorbit aşa cum puţini guvernanţi au făcut-o în anii tranziţiei…” a spus colegul mai vîrstnic şi a mijit ochii de bucurie. Încă puţin şi ar fi lăcrimat.
Despre complexul de inferioritate al scriitorilor se vorbeşte deja ani de zile. Rolul lor în societate a devenit insignifiant, nimeni nu le mai citeşte textele, puţini îi mai respectă, iar părinţii le spun copiilor că literatura e pierdere de timp şi sărăcie sigură.
De multă vreme colegii mei de breaslă au devenit timoraţi, neîncrezători, descumpăniţi, se complac într-un anonimat searbăd. Cei mai mulţi nu mai cred că revenirea în forţă în arena socială e posibilă. Unii invocă cu amărăciune tot soiul de obstacole care îi menţin la periferia societăţii. Alţii regretă că greşelile scriitorilor-tribuni din zorii tranziţiei au stricat imaginea breslei.
De aceea, cînd apare în faţa lor un sol al sferei guvernamentale şi le vorbeşte cu respect, colegii mei de breaslă au impresia că îl apucă pe Dumnezeu de un picior.
De fapt, atitudinea asta defetistă trebuie urgent aruncată la tomberon. Ea nu ne ajută cu nimic. Nimeni nu te bagă în seamă? Şi ce obţii dacă eşti timorat?
Fireşte, s-ar putea să nu se schimbe mare lucru şi după modificarea atitudinii. Dar apare măcar o vagă speranţă. Nu poţi să fii respectat, dacă nu te respecţi tu însuţi. Trebuie să înţelegem cu toţii că a fi scriitor e foarte cool! E ceva fantastic! Scriitorii sînt mai tari decît toate vedetele recente cu voci catifelate! Scriitorii trebuie să fie plătiţi bine pentru toate interviurile şi colaborările lor. Cel puţin asta trebuie să ceară. Scriitorii au de ce să fie mîndri! Scriitorii trebuie să apară pretutindeni şi să strige în gura mare, ca politicienii în campaniile electorale, că sînt cei mai valoroşi!
