Summitul Parteneriatului Estic de la Riga sa încheiat săptămâna trecută cu o Declaraţie finală care recunoaşte aspiraţiile europene şi opţiunea europeană a Republicii Moldova, Ucraina şi Georgia. Ce ar putea şi ce ar trebui să urmeze acestei recunoaşteri?
Experta Raluca Răducanu, directoarea executivă a Centrului pentru Studii Est-Europene de la Bucureşti, a acceptat să ne împărtăşească opiniile sale legate de acest lucru.
Europa Liberă: Aşadar, dna Răducanu, trei ţări considerate a fi cele mai avansate pe planul reformelor, din şase cuprinse în Parteneriatul Estic – Moldova, Georgia si Ucraina – par să fi obţinut „o victorie de parcurs” la Riga. În declaraţie – la punctul 7, se spune ca participanţii la summit „au luat cunoştinţă de aspiraţiile europene şi de alegerea europeana pe care ar făcut-o aceşti parteneri. Ce înseamnă această formulare?
Raluca Răducanu: „În contextul crizei din Ucraina şi al incertitudinii privind viitorul Parteneriatului Estic, această formulare este o recunoaştere a perspectivei europene a statelor vizate şi o păstrare în viaţă sau în stare de funcţionare a Parteneriatului Estic. Fiind vorba de o iniţiativă menită să răspundă nevoilor specifice ale vecinătății estice a UE şi să apropie statele, pe cât posibil, de UE, nerecunoașterea acestor aspiraţii ar fi îngropat nu doar Parteneriatul Estic, ci şi întreaga vecinătate estică, împreună cu tot efortul şi angrenajul instituţional creat la nivelul UE pentru un dialog eficient cu statele membre ale Parteneriatului Estic.
În acelaşi timp, însă, în limbaj diplomatic, „a lua la cunoştinţă” este o formulă neutră, care nu angajează în nici un fel emitentul. De aceea întreaga responsabilitate, şi aş accentua lucrul acesta, întreaga responsabilitate pentru dobândirea acelui viitor european este plasată pe seama statelor interesate din Parteneriatului Estic.”
Europa Liberă: Când Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, spune că este „un proces îndelungat” acela al trecerii de la apartenenţa la Parteneriatul Estic la statutul de candidat, câţi ani se au în vedere?
Raluca Răducanu: „Procesul de trecere de la statutul de membru al Parteneriatului Estic şi stat asociat la UE la statutul de candidat pentru integrarea europeană nu se măsoară neapărat în timp, ci în voinţă politică. Nu există o perioadă de timp pe care cineva să o poată indica drept optimă sau sigură, însă există o reţetă, iar ingredientul principal este voinţa politică.
Până în prezent Republica Moldova doar a spus că vrea să obțină statutul de candidat. De acum înainte, dacă într-adevăr doreşte acest statut, e nevoie să şi demonstreze lucrul acesta. Mai întâi de toate trebuie să-l ceară şi în acelaşi timp trebuie să convingă partenerii europeni că merită. Altfel spus reformele sau intenţia de a face reforme nu trebuie să se regăsească doar pe hârtie sau la nivel de discurs, ci trebuie să se observe şi la nivelul instituţiilor problematice.
Dacă UE a oferit până acum o serie de avantaje Republicii Moldova, aceasta nu s-a întâmplat pentru că politicienii au reuşit să ascundă deficienţele din sistem, ci în special pentru că cetăţenii moldoveni nu trebuie să fie pedepsiţi pentru că, de exemplu, justiţia este controlată politic, sau pentru că o serie de politicieni şi oameni de afaceri au reuşit să devalizeze o bancă. Dar dacă mai departe aceeaşi cetăţeni nu reuşesc să pună presiune pe politicienii moldoveni astfel încât aceştia să realizeze reformele necesare nici cea mai lungă perioadă de timp nu garantează transformarea Republicii Moldova din stat asociat la UE în stat candidat la aderarea în UE.”
Europa Liberă: Îmi spuneaţi cu ceva timp înaintea summit-ului că Republica Moldova trebuie să depună o cerere de aderare la UE, aşa cum anunţa anterior că are de gând, şi că poate chiar la Riga ar fi fost momentul, iar faptul că n-a făcut-o ar fi semn de lipsă de determinare din partea Chişinăului să continue calea europeană. Acum, după această declaraţie finală a reuniunii, ar trebui Republica Moldova să formuleze o cerere de aderare?
Raluca Răducanu: „Cred că Republica Moldova ar trebui să depună o cerere de aderare doar dacă Republica Moldova doreşte să devină membru al UE şi dacă cetăţenii moldoveni consideră că spațiul european este un spaţiu al bunăstării, al securităţii şi vor să facă parte din acest spațiu. Doar în aceste condiţii Republica Moldova trebuie să depună o cerere de aderare la UE.
Însă mai cred că în Republica Moldova ar trebui să existe o dezbatere sinceră, care să includă toţi cetăţenii şi politicienii, indiferent de etnie sau de afinităţi politice, o dezbatere despre alternativele reale pe care Chişinăul le are în faţă: spaţiul european şi spaţiul eurasiatic; ce a oferit UE şi ce a oferit Federaţia Rusă. Avem, pe de o parte, numai în ultimii ani o liberalizare a regimului de vize, deschiderea pieţii pentru produse agricole, pentru vinurile moldoveneşti, o interconectare energetică, foarte multe fonduri europene. Iar pe de altă parte sunt ameninţări cu expulzarea cetăţenilor moldoveni care muncesc în Rusia, embargo pe vinuri, embargo pe produse agricole, ameninţări cu stoparea furnizării de gaze naturale în toiul iernii, toate-s folosite ca instrument de presiune politică. Republica Moldova trebuie să aleagă: dacă ea consideră că UE asigură o dezvoltare durabilă şi stabilitate, atunci e obligată să depună cererea de aderare; dacă, dimpotrivă, se preferă varianta propusă de Federația Rusă, atunci Republica Moldova nu are nici un fel de obligaţie.”
Europa Liberă: De ce vorbiţi despre această alegere, din moment ce alegerea parcă e făcută deja?
Raluca Răducanu: „Pentru că, aşa cum am spus anterior, alegerea aceasta trebuie să fie cumva vizibilă şi operaţionată. Este adevărat, la nivel de discurs există o alegere clară, dar mai departe, la nivel de reforme, care deşi posibil au început, se observă un fel de stagnare. Dacă nu se continuă reformele care au fost recomandate de UE şi dacă tot ce presupune Acordul de asociere nu va fi implementat, aceasta va fi o dovadă clară că Republica Moldova nu a ales de fapt UE.”
Europa Liberă: Încă o întrebare foarte importantă a summit-ului a fost cum va reconcilia Parteneriatul Estic relațiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Aveţi acum răspuns la această întrebare? După summit-ul precedent, cel de la Vilnius, totul s-a schimbat în regiune. Cum ar putea să se schimbe lucrurile după Riga?
Raluca Răducanu: „Summit-ul de la Riga a oferit două modele: pe de o parte - modelul european care este unul al negocierii şi al integrării intereselor tuturor părţilor implicate în rezultatul final. Şi avem ca exemplu adaptarea textului Declaraţiei finale astfel încât să poată fi semnat şi de Belarus, şi de Armenia, care refuzaseră inițial să-l semneze. Şi avem, pe de cealaltă parte, modelul rusesc al un joc de sumă nulă.
M-am uitat peste declaraţiile Ministerului de Externe rus de după summit-ul de la Riga şi acesta a avertizat că scopurile imediate ale unor participanţi la summit „au distrus încă o dată o oportunitate de a avansa pe calea prevenirii divizării reparabile a continentului” şi că parteneriatul european este pus în pericol de câteva state membre ale UE care de-a lungul istoriei „s-au caracterizat printr-o paranoia antirusească”. Este foarte dificil, dacă nu imposibil de găsit elemente prin care aceste două modele să poată fi reconciliate.
Relaţia actuală dintre UE şi Rusia este, dacă mi se permite o metaforă, ca „un dialog al surzilor”, din care cred că va câștiga probabil surdul care va înţelege că este inutil să strige din moment ce interlocutorul nu-l poate auzi şi se va concentra asupra identificării unei alte căi de comunicare. N-aş putea cu siguranţă să spun care va fi acesta.”
Europa Liberă: S-au mai întâmplat câteva lucruri în afara summit-ului. Unul important la Chişinău: a fost semnat un memorandum de înţelegere moldo-român în problema energetică, privind construcţia a două conducte de gaze şi trei linii electrice între Chişinău şi România, implicit UE, altul – la Kiev, care a suspendat acordurile de cooperare militară cu Rusia. Ce credeţi despre fiecare dintre aceste decizii?
Raluca Răducanu: „În ceea ce priveşte decizia Kievului de a denunţa acordurile de cooperare militară cu Rusia, mi se pare o decizie firească. Având de a face cu o criză în care Rusia sprijină militar separatiştii din estul Ucrainei, este absolut firesc ca orice cooperare militară dintre Ucraina şi Rusia să-şi piardă sensul.
În ceea ce priveşte memorandumul semnat de premierul român împreună cu premierul Gaburici, această continuare a interconectării energetice face parte dintr-un pachet mai larg, gândit de România şi de UE, pentru asigurarea independenţei sau a securităţii pe câteva zone strategice pentru Republica Moldova, independenţa energetică fiind una dintre ele.
Aş adăuga, pe lângă interconectare şi independenţă energetică faţă de Federaţia Rusă, şi acordul semnat între ministerele apărării care prevede antrenarea militarilor moldoveni împreună cu militari români şi militari polonezi, eventual în forţe de menţinere a păcii. Este, deci, un pachet gândit de România şi UE, pentru a asigura, pe cât se poate în momentul acesta, două zone strategice pentru Republica Moldova – securitatea, inclusiv cea energetică.”
