Linkuri accesibilitate

Ucraina susţine că a capturat în estul Donbasului doi militari din serviciile speciale ruseşti


Ucraina a acuzat doi soldați ruși pe care spune că i-a capturat că ar face parte dintr-o unitate armată specială care ar fi ucis și rănit militari ucraineni în conflictul din estul țării. Kievul spune că rușii vor fi inculpați pentru „acte teroriste”, relatează agenția Reuters. Ea adaugă că ucrainenii s-au folosit de capturarea celor doi ruși pentru a-și intensifica acuzațiile la adresa Moscovei că s-ar implica militar în luptele dintre separatiștii pro-ruși și armata ucraineană. Rusia neagă orice implicare. Într-un video postat online de Ministerul de Interne al Ucrainei, unul din prizonieri spune că se numește Alexander Alexandrov și că este din Togliatti. Purtătorul de cuvânt militar ucrainean Andrii Lisenko a spus că Moscovei îi va veni greu să spună că soldații ei „s-au pierdut” în Ucraina. Reuters scrie că purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitrii Peskov, a comentat incidentul repetând poziția oficială a Kremlinului, anume că în estul Ucrainei nu se află membri ai forțelor armate rusești.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG