Linkuri accesibilitate

Împotriva tăierii abuzive a pădurilor („22”; gandu.info)


Implicarea Rusiei în războiul din Ucraina (Evenimentul zilei).

Evenimentul zilei publică două articole despre implicarea militarilor ruși în Ucraina. Într-unul se dau date despre costurile, în oameni și în bani, suportate până acum de Moscova pentru acest război. Informațiile provin din raportul întocmit în mare parte de Boris Nemțov înainte de a fi fost asasinat, în februarie la Moscova, și încheiat de colaboratori de-ai săi. Rusia ar fi pierdut 220 de militari ruși. Tăcerea familiilor lor, care au semnat angajamente în acest sens, a fost asigurată cu câte 35.000 de euro, susține raportul. În operațiunile agresive asupra Ucrainei, Moscova a cheltuit în 10 luni 53 de miliarde de ruble, adică aproximativ 1 miliard de euro, în timp ce anexarea Crimeii a costat economia rusă 2,75 de trilioane de ruble, ca urmare a sancțiunilor internaționale, se mai arată în articolul din Evenimentul zilei.

Cel de al doilea text publicat tot aici prezintă cumva reversul medaliei: Iulian Chifu scrie la rubrica sa Pulsul planetei despre rușii care se înrolează de partea ucrainenilor. Ar fi vorba de o sută de oameni, care luptă în trupele oficiale ucrainene sau ca voluntari împotriva trupelor ruse și a separatiștilor din Donbas. „Prezența acestor cetățeni etnici ruși alături de voluntarii ucraineni aruncă în aer propaganda rusă”, scrie Chifu. Această propagandă pretinde că rușii din Donbas și din întreaga Ucraină „sunt discriminați și că rusofonii sunt persecutați în Ucraina de așa-numiții naziști [...]”. Între cei 100 de ruși, unii vin tocmai de la Vladivostok, alții sunt partizani și opozanți ruși căutați pentru uciderea polițiștilor ruși sau a ofițerilor FSB/fostul KGB. „Cu toții salută «atmosfera de libertate» din Ucraina și susțin că preferă să moară liberi decât să trăiască în teroare în Rusia lui Putin”, mai notează Iulian Chifu, folosind informații despre care spune că se găsesc din belșug în presa ucraineană.

La sfârșitul săptămânii trecute, la București și în alte orașe mari au avut loc marșuri și manifestații de protest împotrivă tăierii abuzive a pădurilor. Dintr-o dată, s-a conturat o tensiune - dacă nu chiar un conflict - între președintele Klaus Iohannis și premierul social-democrat Victor Ponta, după ce acesta din urmă l-a acuzat aproape pe față pe șeful statului, fără să aducă dovezi, că susține interesele investitorilor austrieci din industria lemnului. Andrei Cornea remarcă în revista 22 că sloganurile strigate de manifestanți în fața Palatului Cotroceni au fost semnificativ mai virulente decât cele strigate în Piața Victoriei, în fața clădirii Guvernului.

Și Andrei Luca Popescu, de la gandul.info observă diferența de ton. „Iohannis a fost ţinta iniţială a protestului, oricât au dres-o ulterior organizatorii,” scrie tânărul jurnalist. El reamintește că organizatorii manifestațiilor de stradă sunt exact aceiași ca în cazul protestelor împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană sau a exploatării gazelor de șist. Ceea ce ar trebui să sară în ochi tuturor și nu se întâmplă, mai arată Andrei Luca Popescu, este că „favorurile” de care se bucură în România firmele austriece au fost acordate de social-democrați, printr-un contract semnat pe vremea lui Adrian Năstase. De asemenea, că tăierile ilegale de păduri au început acum vreo douăzeci de ani.

XS
SM
MD
LG