Linkuri accesibilitate

CEC-ul a scos din cursa pentru alegerile locale Partidul Comunist Reformator


Partidul Comunist Reformator a fost scos oficial din cursa pentru alegerile locale din iunie printr-o hotărâre a Comisiei Electorale Centrale. Decizia vine după ce la 29 aprilie un tribunal din capitală anulase înregistrarea comuniștilor reformatori ca partid politic, în urma plângerii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Comuniștii reformatori sunt contestați de PCRM pe motiv că au inițiale și simboluri asemănătoare, inducând în eroare alegătorii. Ministerul Justiției a înregistrat Partidul Comuniștilor Reformatori înainte de alegerile parlamentare din noiembrie trecut, când formațiunea a obținut aproape 5% din voturi. Atunci, comuniștii lui Vladimir Voronin au spus că ar fi fost un tertip al puterii reprezentate de liberal-democrați și democrați pentru a le scinda electoratul. Dar, între timp, Vladimir Voronin, a devenit aliatul liberal-democraților și al democraților la guvernare.

XS
SM
MD
LG