Linkuri accesibilitate

Trei tinere din Rusia au fost condamnate la cîteva zile de închisoare pentru că au dansat în fața unui monument


În Rusia trei tinere au fost condamnate la cîteva zile de închisoare pentru că au dansat împreună cu alte trei prietene în fața unui memorial al celui de-al doilea război mondial și au postat înregistrarea video pe net. Agence France Presse a relatat că un tribunal din orașul Novorosiisk a decis că mișcările „twerk” ale tinerelor sunt insulte la adresa victimelor războiului, condamnându-le pe trei dintre ele la până la 15 zile de închisoare. Alte două au fost amendate, iar o fată a fost iertată de pedeapsă ca minoră. Dansul „twerk”, inspirat de coregrafia tradițională africană, a fost consacrat în ultimii ani mai ales de stelele popului din Statele Unite ca Beyonce și Miley Cyrus. În Rusia culminează în aceste zile pregătirile pentru a 70-a aniversare a victoriei împotriva Germaniei hitleriste și aliaților ei. Pedepsele împotriva fetelor de la Novorosiisk vin după ce luna aceasta un dans „twerk” al unor școlărițe ruse în costume de albină a fost vizionat de milioane de ori pe net, provocând o anchetă a Comisiei de Anchete din Federația Rusă.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG