Linkuri accesibilitate

S-au împlinit 10 ani de la semnarea Tratatulului de aderare a României la Uniunea Europeană


Într-un mesaj cu ocazia împlinirii a zece ani de când s-a semnat Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, președintele român Klaus Iohannis a spus că românii au avut „multe beneficii” din apartenența la blocul care are în prezent 28 de membri. Astăzi putem fi mândri de faptul că facem parte dintr-o uniune de state suverane cu rol semnificativ la nivel global, din marea familie europeană”, a spus Iohannis în mesajul citat de Mediafax. Tratatul privind aderarea la UE a României și Bulgariei s-a semnat la 25 aprilie 2005 în Luxemburg, iar cele două țări sud-est europene au devenit membre ale UE la 1 ianuarie 2007. De atunci Uniunea Europeană s-a mai extins o singură dată, prin primirea Croației în 2013. Recent, comisarul european pentru extindere și vecinătate Johannes Hahn a fost citat de presă cu afirmația că în UE nu se vor face primiri în următorii zece ani. Țările candidate și potențial-candidate sunt Turcia, Islanda și statele din vestul Balcanilor.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG