Linkuri accesibilitate

Pierre LEMAITRE, La revedere acolo sus


Prozatorul se dovedește la fel de iscusit în (re)construirea unor gros-planuri, cât şi în surprinderea celor mai neînsemnate mişcări sufleteşti.

Chiar dacă nu-l trece pe lista de autori de la care a „împrumutat de ici, de acolo”, Pierre Lemaitre pare să-şi fi muiat pana în călimara lui L.-F. Céline (din Călătorie la capătul nopţii) pentru a-şi redacta romanul La revedere acolo sus, ed. Trei, 2014, recompensat cu Premiul Goncourt. Magistrală scriere, prozatorul dovedindu-se la fel de iscusit în (re)construirea unor gros-planuri, cât şi în surprinderea celor mai neînsemnate mişcări sufleteşti.

Suntem în ultimele zile ale Primului Război Mondial, locotenentul d’Aulnay-Pradelle îşi trimite la moarte doi soldaţi pentru a-i împinge de pe la spate la atac pe ceilalţi ostaşi, într-un ultim avânt patriotic, doar că tărăşenia lui este descoperită de răcanul Albert Maillard, de care impetuosul ofiţer (crede că) s-a descotorosit împingându-l într-o groapă de obuz. Explozia unui alt obuz de 95 pare să rezolve totul, dacă un alt răcan, Edourad Péricourt, nu l-ar fi scos de sub valul de pământ, cu preţul mutilării sale (o schijă îi retează mandibula, desfigurându-l). Bref, doi mutilaţi ai Marelui Război care, odată lăsaţi la vatră, după ce fac rost de documente false, pun la cale o excrocherie la nivel naţional – fabricarea unor monumente în serie întru glorificarea soldaţilor căzuţi pe câmpul de onoare de către o… firmă-fantomă. Nici Henri Pradelle, acum „eroul de la cota 113” şi, mai cu seamă, ginerele bancherului Péricourt, nu-i cu nimic mai breaz în civilie – folosindu-se de relaţiile socrului său, pune mâna pe o comandă de stat ce prevede înhumarea în cimitire ale eroilor a sute şi mii de soldaţi francezi. Şi cum „ţara întreagă era cuprinsă de o furie comemorativă în cinstea morţilor, proporţională cu dezgustul ei faţă de supravieţuitori”, banii curg gârlă – asta până în clipa când se descoperă că societatea Suvenirul Patriotic există doar pe hârtie, pe de-o parte, iar pe de-alta, că „mii de soldaţi francezi erau îngropaţi în nişte sicrie prea mici. Oricât ar fi de înalţi, de la un metru şaizeci până la mai mult de un metru optzeci (…), toţi ajungeau în nişte coşciuge de un metru treizeci”, şi – ceea ce este infinit mai grav!!! – că „băgau nemţoteii în coşciuge franţuzeşti”, asta când acestea nu erau umplute pur şi simplu cu pământ... Ce urmează, nu-i greu de ghicit – dar pentru asta merită să parcurgi toate cele 450 de pagini.

Un coup de maître, romanul lui Pierre Lemaitre – chapeau bas!

27 aprilie ’15

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG