Un prieten de-al meu mi-a spus că fiul său, elev în clasa a X-a, l-a pus deunăzi la grea încercare. Impresionat de ceea ce auzise la o oră de biologie, fiul i-a vorbit tatălui minute bune despre sistemul nervos al viermelui plat.
„Dar pe mine nu mă interesează viermii…” a încercat să-i taie elanul tatăl.
„Habar nu ai cît de interesant e!” i-a spus fiul şi i-a oferit un noian de amănunte despre sistemul nervos al viermelui plat.
„Se pare că voi învăţaţi o sumedenie de chestii inutile!” a ripostat tatăl, dar fiul a spus cu convingere că pentru el, tînărul care vrea să devină informatician, sînt importante şi detaliile vieţii viermelui plat. Reieşea din spusele tînărului că un informatician trebuie să cunoască nu doar informatica, ci şi multe alte domenii pentru a fi o personalitate desăvîrşită, pentru a fi mai destupat la minte. Cunoaşterea sistemului nervos al viermelui plat sau studiul ciclului de viaţă al ferigii îl făcea cică mai doct, mai elevat, îi lărgea considerabil orizontul.
Prietenul meu, adică tatăl acelui elev, şi-a privit fiul cu nedumerire. Vorbea serios oare progenitura sa? Parcă da. Şi atunci o tristeţe profundă l-a copleşit pe amicul meu. Şi i s-a făcut milă de fiul său care e obligat să înveţe tot soiul de bazaconii de care nici nu-şi va mai aminti peste o vreme. Şi s-a gîndit că asimilarea de către fiul său a atîtor materii şi informaţii e un efort demn de o cauză mai bună. Şi s-a gîndit cu ciudă la Ministerul Educaţiei care nu-i cruţă pe elevi şi le dă totul cu toptanul. Chiar toată lumea trebuie să studieze sistemul nervos al viermelui plat?
