Linkuri accesibilitate

Reacțiile disproporționate ale autorităților la declarațiile la adresa României („22”)


Ce Victor Ponta nu va putea cumpăra niciodată: „bunul simț în politică” (D. Tăpălagă/Hotnews.ro).

Știrea că Republica Moldova vrea să-și modernizeze armata cu sprijin extern a fost preluată de mai multe pagini de presă on-line. Hotnews.ro citează declarații făcute la televiziune de ministrul moldovean al apărării, Viorel Cibotaru, dar și date despre starea acuală a armatei acestei țări: bugetul rezervat apărării abia de acoperă în 2015 hrana și cazarea miliarilor. „Starea armatei moldovene este considerată deplorabilă și constă acum în doar 5300 de militari”, scrie Hotnews.ro. În caz de urgență, ar putea fi mobilizați 700.000 de militari, în condițiile în care în Transnistria 7.500 de soldați care beneficiază de armament modern furnizat de Rusia, iar în regiunea separatistă se află și circa 2 000 de soldati ruși dotați cu echipamente moderne.

În săptămânalul „22”, Iulian Fota atrage atenția asupra unor greșeli de reacție pe care le fac autoritățile de la București în cazul unor declarații la adresa României. Sunt declarații „venite din anumite capitale sau de la anumiți lideri de opinie sau politici din țări care nu ne sunt astăzi prietene – și nu mă refer aici numai la Rusia” (spune Fota). Prima regulă este, în opinia sa, că trebuie reacționat de fiecare dată la același nivel. Nu a fost o idee inspirată ca, la o declarație a unui expert rus din zona academică, să se răspundă la nivel de Stat Major al României, sau ca la o declarație a Statului Major General de la Moscova să reacționeze însuși primul ministru al României. Iulian Fota consideră că e preferabil ca asemenea declarații să fie mai degrabă ignorat, reacția să fie lăsată pe seama Alianței Nord-Atlantice, care are și altă portanță și întreaga îndreptățire să răspundă, România fiind stat membru.

Cotidianul România liberă prezintă în detaliu intențiile premierului Victor Ponta de a neutraliza marja de acțiune a procurorilor, în special a celor anticorupție. În clipa de față, procurorii sunt prin lege magistrați. Independența deciizilor le este garantată prin Constituție. Premierul Ponta a făcut însă de curând declarații din care rezultă că se intenționează scoaterea procurorilor din rândul magistraților. S-ar reveni astfel la situația din perioada comunistă, când deciziile procurorilor erau supervizate (chiar comandate) ierarhic și politic.

Dan Tapalagă de la Hotnews.ro constată că, după o foarte scurtă perioadă de spășită retragere, atunci când a pierdut alegerile prezidențiale din decembrie anul trecut, premierul social-democrat Victor Ponta a revenit la aroganța cu care intrase în alegeri. Speriat că va pierde și conducerea guvernului și pe cea a propriului partid, și-a recunoscut stilul arogant la vremea respectivă. Acum, arată Tapalagă, a văzut bine că nu-l amenință nimic: „nici președintele, nici opoziția, nici presa sau rivalii din partid. S-a trezit jupân peste România, fără nici un rival serios.” Exista însă ceva ce Victor Ponta nu va putea cumpăra niciodată: „bunul simț în politică”. Publicul pe care vrea din nou să-l păcălască nu va uita toate acestea la alegerile parlamentare din toamna lui 2016, avertizează comentatorul de la Hotnews.ro.

XS
SM
MD
LG