Redactat în franceză, ca şi romanul precedent, Simfonia lupului (Premiul Robert Walser, 2008), şi tot la persoana II singular, Culorile rândunicii de Marius Daniel Popescu, Polirom, 2014 (trad. Simona Modreanu), mizează pe acelaşi „double je/jeu”, în varii combinaţii: „ţara de aici” (tot ea, „ţara fiicei tale”) vs „ţara de dincolo” (= „ţara partidului unic”); ridicarea trupului neînsufleţit al mamei din morga unei capitale de judeţ din România vs asistarea – şi încă foarte activă! – la naşterea soţiei sale într-un oraş din Elveţia; nu în ultimul rând identitatea românească a naratorului vs limba franceză de exprimare a scriitorului.
Până şi tăietura frazei – sigură – este când autopsie („…pe masa de ciment din dreapta vezi un cearşaf pătat de sânge negru, acum ştii că mama ta se odihneşte sub cearşaful acela murdar, mergi spre ea, (…) îţi pui mâna dreaptă pe cearşaf, simţi burta mamei tale moarte prin ţesătură, cu mâna stângă ridici pânza care îi acoperă faţa”), când vivisecţie („Strigai «împinge, frumoaso, hai, o să reuşim!», priveai chipul soţiei tale era uluită de comportamentul tău, ceilalţi te lăsau în pace, priveai vaginul soţiei tale, vedeai cum vaginul soţiei tale începe să se dilate (…) vaginul ei se dilata tot mai mult, tu strigai tot mai tare «hai!, hai! hai!», (…) o altă asistentă a strigat «e bine, naşte!» şi ai văzut o bucăţică din capul copilului care ieşea”). Cum contrastant (în alb şi negru, plus o pată – roşie! – de culoare) se arată şi titlul romanului; or, rândunica este acea pasăre călătoare ce revine mereu la cuib, ca şi autorul nostru, de altfel…
Ceea ce sudează toate aceste aspecte contrastante într-un tot întreg indestructibil, în ciuda fragmentarismului cărţii, este stilul, marea bătălie (câştigată – dovadă şi Premiul Federal pentru literatură, şi Prix de l’Inaperçu, 2012) a lui Marius Daniel Popescu – cum ar veni, punct ochit (de la distanţă – pag. 20: „…şi tu te gândeai la moarte, care e acasă în fiecare din noi, şi la viaţa care ne e dată în lumea asta”), punct lovit („pag. 181: „…îngroapă-ţi mama şi întoarce-te la fiica ta”).
20 aprilie ’15
