Linkuri accesibilitate

Sondaj BOP: PSRM, PCRM și PL pe primele locuri în preferințele moldovenilor


Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) conduce în preferințele alegătorilor cu 30%, fiind urmat de Partidul Nostru – cu 24%, PCRM – cu 23%, PL – 22%, PLDM - cu 16%, și PD - cu 14%, reiese din datele Barometrului de Opinie Publică, dat publicității joi 16 aprilie de către Institutul de Politici Publice și CBS-AXA, finanțat de Fundația „Soros Moldova”. Întrebați dacă ar trebui să aleagă între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală, 50% dintre cei chestionați au ales Uniunea Vamală, iar 32% au declarat că ar prefera aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Fostul premier Iurie Leancă se află pe primul loc în privința încrederii în liderii moldoveni, cu 8,8%, urmat de liderul socialist Igor Dodon, 8,6%, și liderul PCRM, Vladimir Voronin, cu 6,4 procente. Cît privește încrederea în liderii internaționali, pe primul loc se află președintele rus Vladimir Putin, care se bucură de încrederea a 25.6% dintre moldoveni, urmat de cancelarul german Angela Merkel, cu 10.4%, și de președintele României, Klaus Iohannis, cu 7.8%. Pe locul imediat următor se află președintele american Barack Obama, cu cinci procente. Sondajul a fost realizat în perioada 28 martie - 7 aprilie în 85 localități din R.Moldova, pe un eșantion de 1.104 persoane. Marja de eroare este de maxim +/-3%.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG