Linkuri accesibilitate

​Agenția Standard and Poor's a coborât și mai jos ratingul de credit al Greciei


Agenția de rating Standard and Poor's a coborât ratingul de credit al Greciei și mai mult în junk, spunând că obligațiile financiare ale Atenei nu vor putea fi îndeplinite fără „reforme economice profunde sau noi ajutoare”. Agenția a retrogradat Grecia la CCC+ de la B-, cu perspectivă negativă, „dat fiind riscul unei noi înrăutățiri în domeniul datoriei suverane, băncilor și economiei”. Grecia se află în negocieri cu partenerii din zona euro pentru a primi încă o tranșă din programul de salvare de la faliment. Dar creditorii spun că vor să vadă mai întâi o listă de reforme economice. Cele două părți încă nu s-au înțeles care anume reforme ar fi cele mai potrivite. Chiar astăzi ministrul german de finanțe, Wolfgang Schaeuble, aflat la New York, a spus că nimeni nu se așteaptă la un acord cu grecii în săptămânile următoare.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG