Ritmul de viață al moldovenilor, care curge firesc, plin de datini și obiceiuri, de la Crăciun la Paște și viceversa, este tulburat cumva de ceea ce se întâmplă prin vecini. Războiul din Ucraina, care ne-a cabrat și ne-a obligat să ne întrebăm dacă avem și noi un cartuș acolo pentru a-i speria pe invadatori; raidurile victorioase ale DNA-ului din România, care ne-au făcut să numărăm și noi hoții și devalizatorii de bănci din Moldova, uitați de procurori... Acum a mai venit o provocare peste noi: parlamentul ucrainean a adoptat săptămâna trecută, cu o majoritate covârșitoare, o lege care condamnă regimurile totalitare nazist și comunist, echivalându-le în esența lor criminală, și interzice utilizarea simbolurilor lor în spațiul public. În cazul regimului comunist se arată explicit că este vorba de perioada 1917-1991, când Ucraina a făcut parte din Uniunea Sovietică.
O asemenea legislație curajoasă, privită din Basarabia, unde comuniștii s-au întors, fie și neoficial, la guvernare, te face visător. La noi se întâmplă exact invers decât în Ucraina. Pe 1 aprilie a.c. guvernul Gaburici a cerut parlamentului să pună în aplicare hotărârea Curții Constituționale, care a anulat modificările votate în iulie 2012 în textul Legii partidelor politice și în alte acte normative, modificări ce vizau interzicerea folosirii simbolurilor și ideologiei comuniste în Republica Moldova, după ce PCRM a atacat respectiva decizie în instanță.
Spre deosebire de Republica Moldova, Ucraina este, astăzi, o țară mobilizată, cu un președinte hotărât și cu o majoritate pro-atlantică și pro-europeană clară în parlament. Există și un consens popular destul de solid pentru desfășurarea a ceea ce s-a numit cândva reforma morală. Agresiunea rusească impune la Kiev ritmuri și măsuri legislative deloc „mioritice”. Doar că dificultățile vor apărea la aplicarea legii, într-o țară aflată în război și în recesiune economică. Ucraina este încă marcată de mentalități sovietice, ca și Moldova de altfel. Ajunge să ne amintim că monumentul lui Lenin de la Lvov, în partea de vest a Ucrainei, a căzut odată cu declararea independenței în 1991. În timp ce la Dnepropetrovsk și Harkov, orașe din est, statuile lui „Ilici” au fost demolate de grupuri de temerari abia acum când a început să cearnă cu șrapnele rusești în Donbass.
Legea va fi greu de aplicat în cazul unor funcționari de stat care și-au înmulțit meritele și înflorit carierele în epoca sovietică, mai ales că noul act normativ se conjugă și cu lustrația votată anul trecut de Rada supremă. Nu e de neglijat în această ordine de idei nici opoziția Rusiei, pentru că decomunizarea pune în chestiune istoria relațiilor „frățești” dintre cele două popoare, aflate azi în război, dinamitează fundamentul ideologic al „lumii ruse”, care se sprijină tocmai pe victoria stalinistă în cel de-Al Doilea Război Mondial și pe construcția sovietică de după 1945.
Procesul decomunizării se izbește de un paradox juridic, de care s-a ghidat Curtea Constituțională de la Chișinău atunci când a anulat modificările votate de parlament în iulie 2012. Și anume că interzicerea simbolurilor comuniste încalcă libertatea de exprimare. Exact această acuzație la adresa ucrainenilor a formulat-o și Ministerul de Externe Rus, care este convins pesemne că Moscova respectă cu sfințenie libertatea de exprimare la ea acasă!... Cu alte cuvinte, moștenirea unui regim totalitar este apărată, azi, în numele unor valori pe care acel regim totalitar le-a călcat în picioare la vremea lui. Această contradicție logică lucrează împotriva democrației. Or, dacă în societate s-ar fi cristalizat o convingere anticomunistă și pro-atlantică fermă, politicienii moldoveni nu și-ar fi permis să facă mezalianțe cu comuniștii pentru a încetini reformele, iar camarazii lui Voronin ar fi știut că secera și ciocanul și în general recursul la URSS, ca manevră de legitimare, nu le aduce nici un fel de câștig electoral.
În Moldova, am purtat în ultimele decenii toate steagurile decomunizării și desovietizării, le-am fluturat cu entuziasm și pe cele ale integrării europene. Dar ni le-a smuls vântul din mâini, pentru că nu am crezut destul în nevoia de a ne desprinde de trecutul totalitar. Acum basarabenii se întreabă, cu îngrijorare, cât de pro-europeni mai sunt cei care au făcut alianța secretă cu comuniștii, în timp ce marșul socialiștilor alături de o Rusie „pașnică și prosperă” continuă să recruteze aderenți. Analiștii cred că acest trend nefericit va fi confirmat și la apropiatele alegeri locale.
De fapt, decomunizarea și desovietizarea Moldovei se va produce nu prin decrete și legi – le-am avut și, iată, se cere anularea lor! – ci printr-o bună guvernare. Asaltul hotărât, nu mimat, împotriva corupției, întărirea statului de drept, o puternică mișcare sindicală care să nu permită guvernanților să ignore cerințele legitime ale angajaților – așa cum se întâmplă azi cu agricultorii ieșiți la proteste –, reforma în Educație, protejarea spațiului informațional de propaganda rusească... Remediile se cunosc, lipsește voința politică și voința populară care să le transpună în viață. Ucrainenii luptă în est și pentru noi, moldovenii. Ar fi moral din partea noastră ca în condiții de pace, oricât de șubredă, să facem efortul de a ne apropia de standardele europene, să încercăm să ne smulgem din lenea mentală care ne ține prizonieri ai unui trecut criminal.
