Linkuri accesibilitate

Ban ki Moon: tabăra de refugiați Yarmouk de la marginea capitalei siriene Damasc începe să semene cu un lagăr al morții


Secretarul general al ONU Ban ki Moon a declarat că tabăra de refugiați palestinieni Yarmouk de la marginea capitalei siriene Damasc începe să semene cu un lagăr al morții. Ban a avertizat că luptătorii înarmați din interiorul taberei și forțele guvernamentale siriene din afara ei sînt ca o sabie cu două tăișuri pentru cei aproximativ 18.000 de refugiați prinși acolo. Luptătorii grupării Statul islamic au ocupat cea mai mare parte a taberei săpătmâna trecută. Secretarul general al ONU a cerut încetarea luptelor la Iarmouk, acces la ajutoarele umanitare și cale liberă pentru cel care vor să părăsească zona. Tabăra de la Iarmouk a adăpostit cam 160.000 de refugiați palestinieni înainte de începerea conflictului sirian în 2011.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG